Miercuri,
21.02.2024
Ceata
Acum
-1°C

Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul fetei care a căzut de pe blocul de zece etaje

Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul fetei care a căzut de pe blocul de zece etaje

Polițiștii sibieni vor sesiza procurorii în cursul acestei zile în cazul adolescentei care a căzut de pe blocul situat pe bulevardul Vasile Milea.

Prietenii fetei care a decedat aseară au aprins mai multe lumânări la baza blocului de zece etaje situat la intersecția dintre Vasile Milea și Calea Dumbrăvii. Iar în timp ce locatarii blocului își propun să consolideze ușa de acces pe acoperiș, polițiștii sibieni au deschis un dosar penal, în urma audierii martorilor. „Dosarul penal a fost deschis pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Acest dosar deschis in rem va fi înaintat în cursul acestei zile Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu“, declară Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului județean de poliție Sibiu.

A murit căutând un loc pentru selfie

Miercuri seara, un grup de patru fete și patru băieți cu vârste de liceu au urcat pe acoperișul blocului turn situat pe bulevardul Vasile Milea. Acoperișul respectiv era, spun locatarii blocului, adesea frecventat de tinerii sibieni, pentru priveliștea asupra centrului istoric. Deși blocul are interfon, tinerii au reușit de fiecare dată să intre sub diferite pretexte. Iar pe acoperiș, tinerii au urcat forțând grilajul metalic care bloca accesul. Din grupul celor opt, o fată de 15 ani s-a apropiat de marginea acoperișului, sprijinindu-se de balustradă în căutarea unui loc bun pentru o fotografie. Balustrada metalică a cedat, iar fata a căzut sub privirile prietenilor săi. „Era lângă mine, mama! Am văzut-o cum s-a întors în aer și a căzut“, povestea, la câteva ore după incident, una din prietenele celei care a decedat.

bloc turn milea fata cazuta selfie (6)

Citește și A murit pentru un selfie: cum a căzut fata de 15 ani de pe blocul-turn

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

16 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

e-manuela

Acum 6 ani

Buna! Nenea, sunt decat doi "inculpați prezumtivi": balustrada, care s-a "încăpățânat" sa cedeze si prostia fetei. Oar' car' sa fie "vinovatu".... voi ce părere aveți?...
Raspunde

SB 10 NUT

Acum 6 ani

Pentru cine e dosaru penal? Pentru parintii fetei care nu au avut grija de ea, pentru "prieteni" care au intrat unde nu le fierbea oala, sau pentru locatari/primarie care nu au treaba cu tragedia respectiva?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

un cititor

Acum 6 ani

De proceduri ai auzit?
Raspunde

Alzara real

Acum 6 ani

Tot blocul este încă o ruşine a Capitalei Culturale a sărmaneiEurope
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sibiu Rulz

Acum 6 ani

Te-a lovit frustrarea grav ! Probabil esti vreun mitic de la Bucale si esti ofticat ca te conduce un ardelean ? Sau esti din grupul celor care au stricat jos presedintele ?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

alzara

Acum 6 ani

Dă-le bani să-l renoveze!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

P

Acum 6 ani

Nu e nimeni frustrat, stai relax. Blocul ala e de departe cel mai urat lucru din centrul orasului.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

mimo

Acum 6 ani

sau,poate e vina "balenei albastre"?!?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

alzara

Acum 6 ani

De vină e doar primăvara!
Raspunde

Alin zzz

Acum 6 ani

Condoleante familiei
Raspunde

Volkischer Beobachter

Acum 6 ani

Traian Deleanu, îţi precizez că fata a căzut de pe un bloc cu 9 etaje şi 10 nivele.Nu mai ştii să numeri?
Raspunde

OT, DJ, GJ, VL, AB, HD

Acum 6 ani

Ba, oltenii sunt de vina!
Raspunde

e-manuela

Acum 6 ani

Buna! Nenea "supraveghetoru" bun o fo' belisu' ori acum te-ai "matrafoxat"? Fugi de raspundere si de deghizezi in fel de fel pseudonime, care mai de care, mai abjecte?.. Mars la cotet, godacule!
Raspunde

e-manuela

Acum 6 ani

P.S. Fa-ti curaj si "latra" in urma mea, cum ti-i bunu' obicei...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus