Marţi,
20.05.2025
Cer Senin
Acum
5°C

Primăria anunță punerea în funcțiune a semaforului montat la intrarea în oraș dinspre Cisnădie

Primăria anunță punerea în funcțiune a semaforului montat la intrarea în oraș dinspre Cisnădie

Montat în urmă cu patru luni, semaforul montat la intersecția Calea Cisnădiei cu strada Siretului va fi pus în funcțiune în cel mult două săptămâni.

Zona cu cele mai mari probleme de trafic din Sibiu va fi reglementată de noul semafor care a fost instalat încă de la finele lunii noiembrie anul trecut. Nu a fost pus în funcțiune până acum deoarece nu era legat la rețeaua de energie electrică. „Echipamentele semaforului sunt instalate în teren. Primăria Sibiu a obținut avizul de branșare a acestui semafor la rețeaua electrică, iar în următoarele două săptămâni îl va instala și îl va pune în funcțiune“, se arată într-un răspuns transmis de Primăria Sibiu la solicitarea Turnul Sfatului.

Sistemul respectiv de semaforizare a fost instalat de o firmă din Piatra Neamț, care a încasat 8.000 de lei plus TVA pentru această lucrare. Decizia de a instala acest semafor a fost luată de reprezentanții Primăriei Sibiu pentru a reglementa traficul auto de la intrarea în oraș, în condițiile în care în special dimineața se formează cozi lungi dinspre Cisnădie. Pentru respectiva zonă, reprezentanții Poliției sibiene au recomandat amenajarea unui sens giratoriu, măsură care să fie însoțită de lărgirea carosabilului pentru a fi amenajate două benzi pe sens pe porțiunea Căii Cisnădiei cuprinsă între străzile Siretului și Rahovei.

Alte variante?

Alte soluții erau așteptate și din partea celor care au lucrat la Planul de mobilitate urbană. „Problema sistematizării traficului la intrarea în oraș dinspre Cisnădie este în atenția municipalității și a fost transmisă consultantului care elaborează Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Sibiu spre a înainta propuneri pentru îmbunătățirea fluenței traficului. Consultantul a realizat studii în această zonă și urmează să propună posibile soluții”, arătau reprezentanții Primăriei Sibiu în luna noiembrie a anului trecut. Cu toate acestea, Metroul SA, compania care a realizat respectivul studiu, a propus doar realizarea unui centuri de sud a orașului, investiție considerată nefezabilă de administrația locală din cauza faptului că traseul propus traversa Pădurea Dumbrava (zonă protejată) și Școala de câini.

În aceste condiții, singura variantă care ar mai putea fi implementată pentru diversificarea căilor de acces în Sibiu dinspre Cisnădie ar fi artera care să lege Cartierul Arhitecților de sensul giratoriu din zona Dedeman, aflat pe teritoriul comunei Șelimbăr, sens giratoriu din care – mai apoi – Sibiu să devină accesibil fie prin intermediul bulevardului Mihai Viteazul fie prin intermediul bulevardului Vasile Milea. Reprezentanții ambelor administrații (Șelimbăr) au arătat că sunt interesați de această variantă, dar nicio primărie nu și-a asumat implementarea acestui proiect într-un interval clar de timp.

Foto Sivana Armat

circulatie semafor intersectie calea cisnadiei siretului (5) circulatie semafor intersectie calea cisnadiei siretului (4) circulatie semafor intersectie calea cisnadiei siretului (3) circulatie semafor intersectie calea cisnadiei siretului (2) circulatie semafor intersectie calea cisnadiei siretului (1) circulatie semafor intersectie calea cisnadiei siretului (7)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

17 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

e-manuela

Acum 8 ani

Buna! Nenea, va rog, pentru siguranta sibienilor, nu dati drumul semaforului, nu inainte de-a opri in trafic toti posesorii de Crysler 300M, de culoare neagra! Un tembel, ce si-o amanetat casa, pentru a-si cumpara un astfel de harb vechi de 10 ani, si care locuieste in zona, nu poate distinge culorile semaforului!...N-are pic de educatie, este orfan saracu' fiind crescut intr-o caverna, prieteni il alinta "scoica"...Nu poate distinge negru' de alb, daramite rosu de verde...Din aceasta cauza acu' are "pozitii" pro PSD iar peste doua minute imbraca haina nationalismului desantat...
Raspunde

X

Acum 8 ani

Un nonsens, blocajul făcându se in giratia de la Dima. Solutia: sensuri unice schimbate invers: cisnadiei in jos cu iesire intr o giratie pe mihai viteazu in dreapta de CAS si sens unic in sus pe Dumbravii respectiv Siretului cu iesire spre Cisnadie
Raspunde

Acum 8 ani

Se poate si dublu sens pe Calea Cisnadiei. Sau pe Calea Dumbravii. Unele zone sunt protejate de un trafic mai intens, altele, supraaglomerate.
Raspunde

...

Acum 8 ani

reprezentantii "ambelor administratii" sunt depasiti de situatie. La fel si consultantul. Depasirea s-a produs cu ani in urma cand au inceput sa se construiasca super inghesuit. Chiar daca era vorba de terenul altei localitati, trebuie sa fii cam retardat sa nu intelegi de ce au ales sa construiasca acolo si mai ales sa nu observi ca nu exista o infrastructura care sa duca asa o dezvoltare in zona aia. Si asa s-au facut toti ca ploua pana azi cand dintr-o data, ce sa vezi, avem o mare problema acolo...! Cine si-ar fi putut imagina?! Unica solutie viabila este in numele firmei care incearca sa faca un plan pentru un bici maro: Metroul :)
Raspunde

impotriva hotilor

Acum 8 ani

haide propune tu o solutie ptr zona aia...sa vad pe unde scoti tu o strada noua, poate pe sub blocuri
Raspunde

alraza !

Acum 8 ani

Dezinteres total al administraţiilor locale (i.e. judeţene) .Rezultatele încep să apară.
Raspunde

Nume

Acum 8 ani

Completare Alraza: nu este dezinteres, este incompetența din partea autorităților. Și nu numai. Un "consultant" care nu oferă soluții viabile, economice ( a se vedea propunerile nespecialistilor pentru rezolvarea situatiei Calea Cisnadiei) și un contractant (primaria) care acceptă, mă face nu doar să cred ci să fiu sigur că e vorba de ceea ce in termen general se numește corupție (bani, mită, șpagă etc ).
Raspunde

Ridichie Iglesias

Acum 8 ani

4 luni pentru un amarat de semafor! Care nu va rezolva nimic,dimpotriva va incurca si mai mult.Daca nu se construiesc alte drumuri de legatura nu se va rezolva nimic.Se pare ca tanti aglaia se pricepe foarte bine la NIMIC,iar acum isi da examenul de licenta.
Raspunde

Bahama Mamas

Acum 8 ani

2 saptamani pentru conectare un rahat de semafor, no asta da eficienta ! Firma din Neamt ??? Cine dracu face licitatiile astea de castiga doar din zonele rupte-n cur, nu stiu ! Aia au primariile in faliment dar fac lucrari la altii, WTF !!! Incerci sa fluidizezi o circulatie ingreunata, prin blocare temporara (semafor). Intreb si eu, gandeste cineva pe Brukenthal, 2 ????
Raspunde

Georg

Acum 8 ani

Pai daca FIRMA vine din Neamt cu caruta proprie...dureaza...
Raspunde

Victor

Acum 8 ani

Astia de la Primaria Sibiu sunt normali? Cum sfantu sa vi cu o asemenea idee!? Adica aglomeratia este din calea cisnadiei si tu vii si pui un semafor care sa ce? Sa mai opreasca din masini sa treaca 2 masini de pe siretului?! Solutia este fix egal cu zero. Pe cuvant deci nici nu trebuie sa fi specialist sa iti dai seama ca solutia este degeaba
Raspunde

A

Acum 8 ani

Cum s-a zis si mai sus. Blocajul se intampla la sensul giratoriu, nu la Siretului cu Calea Cisnadiei. Dar care e cea mai buna solutie cand ai un 'bottleneck' care iti blocheaza traficul? Mai creezi un bottleneck putin mai in colo ca sa fie treaba oabla sa putem sa ne enervam de tot. Habar n-au astia ce inseamna urbanism, pur si simplu parca sunt niste analfabeti sau niste semidocti care au ajuns in functii de putere si acum isi fac de cap stricand orasul.
Raspunde

Un Șofer

Acum 8 ani

Asta e o glumă proastă! Cum sa fluidizezi traficul acolo prin instalarea unui semafor?? Polițiștii au zis bine. Drumul lărgit la 2 benzi până în giratoriu de pe Dima, reconfigurata stația din giratoriu, și eventual parcarea interzisa pe Rahovei (porțiunea cu sens unic) la orele de vârf pt a se circula pe 2 benzi și acolo.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ana

Acum 8 ani

Acuma hai sa interzicem parcarea pe Rahovei ca sa le usuram traficul inconstientilor care si-au cumparat locuinte pe Calea Cisnadiei! Nu sunt catusi de putin de acord cu asa ceva si nu poti sa vii cu o solutie care sa le ingreuneze viata celor din Sibiu la modul asta. Atata inconstienta trebuia sa duca undeva. Si se construieste masiv spre Cisnadie fara a le pasa de cum vor circula si trai cei de acolo. Cei care aleg sa cumpere acolo trebuie sa-si asume orele pierdute in trafic, nervii si lista neajunsurilor poate continua mult si bine.
Raspunde

Romy

Acum 8 ani

Problema vine din giratoriul Dima si cele 2 treceri de pietoni.cind semaforul pentru auto va functiona masinile vor fi blocate de pietonii celor 2 treceri.degeaba I 10 sec la auto daca trecerile de pietoni nu vor fi semaforizate.orice pieton ajunge la trecere se arunca direct pe ea.
Raspunde

m

Acum 8 ani

Multumim frumos celor care si-au cumpărat locuinte in Cisnadie. Sper ca o sa-si faca si carti de identitate de cisnadie. La fel si noii blocatari din selimbar. Numai ca alegatori in respectivele localitati pot pune presiune pe administratiile locale de acolo ca sa se faca odata drumul dedeman-c.cisnadiei
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus