Peste 200 de vânători și pescari din județul Sibiu, și nu numai, sunt așteptați mâine după-masă la un protest împotriva tăierilor ilegale de pădure și a braconajului din județul Sibiu. Protestul este programat să înceapă de la ora 18:00 și a fost avizat de Primăria municipiului Sibiu.
Organizatorii mișcării de stradă spun că sunt nemulțumiți de fenomenul tăierilor ilegale de pădure din județ și de braconajul scăpat de sub control. Vânătorii și pescarii acuză conducerea Direcției Silvice Sibiu și AJVPS-ul de neimplicare în protejarea naturii și de lipsa unor măsuri concrete pentru combaterea braconajului.
”Ne-am solidarizat pentru că cei din conducerea instituțiilor care ar trebui să se ocupe de faună nu fac nimic pentru pădurile și apele din județ, nu vedem nicio măsură concretă, numai vorbe și pretenții din partea lor. Nu vrem să le cedăm vânatul și peștii după bunul lor plac! Lucrurile nu mai pot continua așa, trebuie să se schimbe”, spun organizatorii protestului.Mitingul va avea loc miercuri, 29 martie, începând cu ora 18:00, pe Calea Dumbrăvii, nr. 140, în vecinătatea Cimitirului Municipal. Participanții sunt rugați să vină cu veste reflectorizante.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Calea Dumbrăvii , Cimitirului Municipal Sibiu , mitinguri , braconaj , Harry Florarul , Vânători Divizia , Artă Stradală , Pescarilor Sportivi Sibiu , Pentru Sibiu , ajvps , Direcția Silvică Sibiu , Direcției Silvice Sibiu , fauna , proteste
Vizualizari: 4343
Ultimele comentarii
Acum 22 minute
Cibi
Acum 26 minute
Mora
Acum 45 minute
Sibianul comentator
Acum 45 minute
Allahu akbar
Acum 54 minute
Q