Municipiul Sibiu face parte din categoria orașelor cu aer curat, conform unei cercetări realizate de platforma de anunțuri imobiliare Storia.ro. Studiul, realizat în colaborare cu agenția de cercetare D&D Research susține că sibienii sunt mulțumiți de aerul pe care îl respire. Pentru sibieni, cartierele care ocupă primele poziții în clasament sunt Valea Aurie, Ștrand și Calea Poplăcii. Ultimele poziții din clasament sunt ocupate de zonele Mihai Viteazul, Turnișor, Central și Broscărie.
La polul opus, orașele Ploiești, Călărași și București au fost desemnate orașele cu cea mai scăzută calitate a aerului din România, iar orașeleBrașov, Miercurea Ciuc și Sfântu Gheorghe au fost evaluate ca fiind orașele cu cea mai bună calitate a aerului din România.
La nivel de regiuni istorice, Transilvania a fost desemnată de peste 40.000 de români ca având cea mai bună calitate a aerului, pe când București-Ilfov se află pe ultimul loc, cu cea mai scăzută calitate a aerului din România.
Cartierele desemnate ca având cea mai scăzută calitate a aerului din România sunt Mihai Bravu din Ploiești, Mureșeni din Târgu Mureș și Gara din Slatina. La coada clasamentului intră și patru cartiere din Capitală: Unirii, Gara de Nord, Ștefan cel Mare și Moșilor, care ocupă pozițiile patru, șase, nouă și respectiv zece.
Pe de altă parte, primele poziții în clasamentul național al cartierelor cu cea mai bună calitate a aerului sunt Răcădău și Noua din Brașov, urmate de cartierul Valea Aurie din orașul Sibiu. Din top zece mai fac parte și patru cartiere din orașul Cluj-Napoca, și anume Grigorescu, Gruia, Zorilor și Andrei Mureșanu.
Percepția asupra calității aerului în orașele din România este cea de-a patra temă a studiului amplu realizat de Storia.ro și agenția de cercetare D&D Research, „Orașele și cartiere din România”, ce se va desfășura până la finalul anului 2017. Până în prezent, 199.621 de români au răspuns chestionarului propus de Storia.ro.
Pentru realizarea clasamentului, participanții studiului au fost invitați să evalueze orașele și cartierele în care locuiesc din punctul de vedere al calității aerului respirat, pe o scală de la 1 la 5, unde 1 este foarte rău, iar 5 este foarte bine. Doar mențiunile care au primit cel puțin 100 de răspunsuri au fost incluse în clasamentul final.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Mihai Viteazul , Valea Aurie , Sfântu Gheorghe , Târgu Mureș , Miercurea Ciuc , Orașul Sibiu , clasament , Ministrul Mediului , Calea Poplăcii , Mihai Bravu , Gheorghe Stoia , Municipiul Sibiu , Pentru Sibiu , aer curat , Teatrul Andrei Mureșanu
Vizualizari: 3392
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Verzii?
Acum 4 ore
Un român
Acum 4 ore
Xman
Acum 4 ore
Q
Acum 4 ore
Till Eulenspiegel