Omul de afaceri Michael Schmidt, fondator și acționar principal la Automobile Bavaria, a declarat pentru Turnul Sfatului că până la finalul anului 2017 ar putea demara lucrările la un nou hotel de patru stele în Sibiu, vizavi de Aeroportul Internațional Sibiu. Originar din satul Criț, județul Brașov, Michael Schmidt spune că are numeroase proiecte la Sibiu, , atât afaceri cât și donații sau burse, pentru că se simte atașat de orașul nostru. ”Eu tot timpul am fost apropiat de Sibiu. Aici am venit în 1990, prima dată am fost la Sibiu, apoi la Brașov. Sunt deschis în a sprijini proiecte în Sibiu și o voi mai face”, spune acesta. Cât privește noul hotel, acesta va avea cel puțin patru stele și va fi ridicat pe un teren aflat deja în proprietate, în apropiere de Contempo Cars – dealerul BMW din Sibiu. ”Acum este în lucru proiectul, definitivăm ultimele detalii. Nu pot să vă spun foarte multe, însă eu cred că în cursul acestui an vom începe lucrările. Acum suntem în faza de proiectare și am început demersurile pentru a obține autorizațiile necesare de la primărie. Chiar astăzi am programată o întâlnire cu doamna primar pe acest subiect (joi, 18 mai n. r.)”, a declarat Michael Schmidt.
Omul de afaceri este de părerea că orașul nostru va atrage în continuare mulți turiști și că nu este singurul jucător de pe piață care demarează un proiect hotelier. ”În Sibiu sunt prea puține hoteluri deocamdată. Riscul este să nu înceapă prea multe proiecte de genul acesta deodată și pe urmă să fie prea multe raportat la nivelul Sibiului. Însă pe mine nu mă îngrijorează foarte mult pentru că poziția pe care o avem noi, vizavi de aeroport, o să fie tot timpul avantajoasă”, a declarat Michael Schmidt.
Anul trecut Automobile Bavaria a înregistrat în România o cifră de afaceri de 374 milioane euro, iar pentru anul în curs se estimează o creștere a acesteia. Schmidt crede că și Sibiul va atrage în continuare investiții importante, însă cu o singură condiție: să atragă forță de muncă proaspătă!
”Sibiul are potențial economic foarte mare. Nu vedeți că șomajul este zero? Aceasta este cea mai bună dovadă că orașul are un potențial foarte mare și atractivitatea lui rămâne crescută. Singura problemă este că trebuie importată la Sibiu forță de muncă, sau atrasă din împrejurimi mai mult decât este acum. Astfel investițiile o să vină în continuare”, a concluzionat Michael Schmidt.
Săptămâna trecută Michael Schmidt s-a aflat la Sibiu cu ocazia unei donații de 10.000 de euro pe care fundația sa a făcut-o pentru restaurarea fațadei anterioare a Palatului Brukenthal.
foto Google Earth
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Aeroportul Internațional Sibiu , Astra film festival , Palatului Brukenthal , Turnul Sfatului , Contempo Cars Sibiu , Google Earth , În Sibiu , Automobile Bavaria , Fundația Michael Schmidt , Fântânița Haiducului
Vizualizari: 6366
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Elias
Acum 7 ore
Emil
Acum 7 ore
McD
Acum 7 ore
Dan
Acum 8 ore
Medic strain