Primăria Sibiu a realizat studiile pentru îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor în care funcționează Școala gimnazială nr. 1 de pe strada Hațegului, Școala nr. 21 de pe strada Luptei, Școala Radu Selejan de pe strada Șoimului și Liceul Constantin Noica de pe strada Oștirii.
Consiliul Local Sibiu a aprobat luni, 29 mai, indicatorii tehnico-economici în ședința din luna mai, următorul pas fiind depunerea la Agenția de Dezvoltare Regională Centru în luna iunie pentru obținerea finanțării din fonduri nerambursabile în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 3, Prioritatea de Investiții 3.1, Operațiunea B - clădiri publice.
“Investițiile în modernizarea clădirilor în care funcționează unitățile de învățământ au fost și sunt o prioritate pentru Primăria Sibiu. Anul acesta am alocat peste 45 de milioane de lei din bugetul local pentru investiții și reparații. În plus față de aceste alocări, avem șansa să accesăm fonduri structurale pentru anumite lucrări și vom încerca acest lucru”, spune Astrid Fodor, primarul Sibiului.Studiile arată și valorile estimate ale investițiilor: clădirea școlii gimnaziale nr. 1 și sala de sport - aproape 8 milioane lei, clădirea școli nr. 21 și sala de sport - 10 milioane de lei, școala Radu Selejan - 7,1 milioane de lei, iar Liceul Constantin Noica - 7,5 milioane de lei.
Studiile realizate relevă și lucrările necesare dintre care amintim:
- reabilitarea anvelopei clădirii (izolarea termică a fațadei și a plăcii ultimului nivel)
- reabilitarea sistemului de încălzire și a celui de furnizare a apei calde (instalarea corpurilor de încălzire cu ventiloconvectoare și montarea de termostate)
- instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice (panouri fotovoltaice, pompe de căldură aer-apă)
- reabilitarea instalației de iluminat prin instalarea unor corpuri de iluminat eficiente energetic
- instalarea unui sistem de management și control al clădirii
- repararea și eliberarea fațadei de instalațiile și echipamentele montate direct pe aceasta
- reabilitarea acoperișului, după caz
- reabilitarea instalațiilor de apă, canalizare și electricitate
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: reparatii , Astra film festival , Astrid Fodor , Primăria Sibiu , Şcoala Radu Selejan , Liceul Teoretic , Consiliul Local Sibiu , modernizare drumuri , Radu Selejan Sibiu , Dezvoltare Regională Centru , Pentru Sibiu , Fântânița Haiducului , Școlii Generale , Axa Prioritară , Liceul Constantin Noica
Vizualizari: 3166


Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Adi
Acum 3 ore
X
Acum 5 ore
Toto
Acum 5 ore
Un sibian
Acum 5 ore
Ina