Consiliul Județean Sibiu a recepționat în cursul zilei de ieri 19 iunie construcția unui nou pod pe Drumul Județean 141C.
Podul deservește două sate ce țin de comuna Păuca: Bogatu Român si Broșteni, care riscau să rămână izolate. Un vechi pod din lemn existent inițial se distrusese de mai mulți ani, iar varianta ocolitoare pentru drum era puternic afectată de alunecări de pământ, cauzate de configurația terenului și de afluenții puternici.
„Este o construcție deosebit de importantă pentru comunitățile din Bogatu și Broșteni, care în cazul ploilor abundente erau direct afectate și efectiv izolate” declară Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.Podul recepționat ieri este un pod pe grinzi din beton armat, îmbrăcat în mixtură asfaltică, cu o lungime totală de 24 de metri și o înălțime de 8,60 metri. Lucrările au inclus și amenajarea albiei având în vedere panta longitudinală considerabilă, pentru a împiedica alunecările.

Lucrarea are un cost total de 2.574 mii lei și face parte din Programul multi-anual privind obiectivele de investiții proprii ale Consiliului Județean Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Consiliul Judetean Sibiu , Gospodăria Comunală , Consiliului Județean , inaugurare , Consiliului Județean Sibiu , Bogatu Român , Daniela Cîmpean , Drumul Judeţean , brosteni
Vizualizari: 2076


Ultimele comentarii
Acum 18 ore
Alzara 1918
Acum 18 ore
Gheorghe Ion
Acum 18 ore
Forest Gump
Acum 20 ore
Che
Acum 20 ore
Kukuruku