Doi bărbați au fost prinși la sfârșitul săptămânii trecute în timp ce se aflau la vânătoare, în zona localității Copșa Mare, fără a deține documentele necesare.
Amândoi vânătorii s-au ales cu dosar penal pentru braconaj.
”În data de 23 iunie, în jurul orei 07,30, în cadrul activităţilor desfăşurate pe linia combaterii braconajului cinegetic, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Sibiu au depistat în extravilanul localităţii Copşa Mare doi bărbaţi, unul în vârstă de 65 de ani, domiciliat în loc. Şaroş pe Târnave, celălalt în vârstă de 38 de ani, domiciliat în loc. Valchid, în timp ce participau la o partidă de vânătoare fără a deţine autorizaţie de vânătoare valabilă”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.Cei doi sunt cercetați acum sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic, iar armele şi muniţia au fost ridicate în vederea confiscării.
Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a persoanelor în cauză.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Astra film festival , IPJ Sibiu , Copșa Mare , Copșa Mică , Serviciului Arme , Schunn Service , braconaj , Dream Personal Logistik Gmb , Pentru Sibiu , vanatoare , braconieri , Marlex Duo Company , Fântânița Haiducului , Trigo Industry Services , Substanțe Periculoase
Vizualizari: 1690
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Gigel
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Bitt Dannman
Acum 5 ore
Adrian
Acum 5 ore
Emil