Joi,
11.09.2025
Parțial Noros
Acum
24°C

Bianca Vasile, de la liceul Ghibu, a fost inspector șef pentru o zi

Bianca Vasile, de la liceul Ghibu, a fost inspector șef pentru o zi

În cadrul acțiunii Ce ar fi dacă…? IPJ Sibiu a fost ieri gazda școlarilor de la Consiliul Județean al Elevilor, interesați să învețe despre autoritățile publice direct la fața locului. Tiberiu Ivancea, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, a fost „asistat” pe parcursul zilei de ieri de Bianca Vasile, elevă în clasa a X-a la Liceul Onisifor Ghibu din Sibiu, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Astfel, în dimineața zilei de 19 iulie, la ora opt, Bianca s-a prezentat la muncă, unde a fost primită de către comisarul șef de poliție Tiberiu Ivancea.

Bianca l-a însoțit pe șeful inspectoratului pe parcursul întregii zile, a asistat la ședințe, a putut observa activitatea derulată în cadrul Centrului Operațional și l-a însoțit pe inspectorul șef într-o vizită la Serviciul Criminalistic unde i-a putut observa pe polițiștii criminaliști în timpul derulării unor activități specifice, asistând chiar la realizarea unui portret robot.

Elevă în clasa a X-a la Liceul Teoretic „O. Ghibu” din municipiul Sibiu, Bianca s-a arătat încântată de activitățile desfășurate și de experiența plăcută de care a avut parte, afirmând chiar că se gândește serios la o carieră în Poliția Română. A recunoscut totodată, că a avut o altă impresie despre munca polițiștilor, însă o zi petrecută cu șeful inspectoratului i-a arătat de fapt cât de complexă este meseria de polițist.

foto IPJ Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

Gyuntar dela Ooy

Acum 8 ani

Mno-pa, da'iasta nu-i projenitura lu' bursucelu lu' Vasalie-al nost' al de mânca cu zace guri penzie spetziala, de-o buna bucata de vreme?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus