Aflu că domnul primar din Cisnădie a avut o reacție la declarațiile doamnei primar de Sibiu Astrid Fodor cu privire la extinderea traseelor Tursib spre localitățile învecinate. Și mai aflu că nu e prima zicere a dnei Fodor care l-a scos din sărite pe domnul primar, dar –lasă să se înțeleagă- a fost domn și la prima nu a spus nimic ( era vorba despre declarația conform căreia “în Cisnădie s-a construit ca-n Vestul Sălbatic”).
Trec peste faptul că doamna Fodor a făcut declarația cu Tursib-ul pe 10 iulie și dl Huja s-a agitat la mai bine de zece zile distanță (cam asta-i viteza de reacție în general în administrațiile locale din România) precum și peste faptul că, indiferent de cât de performantă sau neperformantă este Primaria Sibiului, până una alta este condusă de o doamnă, astfel că ieșiri de genul “nu-i e rușine?” sau “nu știe pe ce lume trăiește” sunt total neelegante din partea unui bărbat.
Trec, deci, peste aceste lucruri și mă întreb, înainte de a spune ce mă deranjează pe mine, de fapt ce l-a deranjat pe domnul primar?
Îmi aduc aminte de un film al lui Geo Saizescu în care Dem Rădulescu îi spune Ilianei Stana Ionescu: “Elvira! Ce vezi , nu-i adevărat! E o eroare”. Probabil e cam la fel și în cazul Cisnădiei, apropo de construcțiile din buza Sibiului.
Pe domnul primar îl deranjează, probabil, nu că există problema, ci că cineva o spune public. Sesizez, din pacate, și la domnul primar Huja o rătăcire pe care a avut-o și Daniel Maricuța (desigur , între cei doi nu există niciun fel de altă asemănare!) Acesta din urmă , văzut cu un buget enorm la Selimbăr și cu un interes impresionant din partea dezvoltatorilor imobiliari chiar credea că firmele-și fac sedii acolo fiindcă e Șelimbărul deosebit, iar românii își cumpără locuințe acolo din aceleași motive. Nimic mai fals: Șimbărul și Cisnădia au crescut fiindcă sunt la doi pași de Sibiu. Și cum nu cred că domnul Huja sau domnul Maricuța să aibă vreun merit în organizarea geografică a teritoriilor actuale, mă gandesc că am putea discuta mai degrabă despre cei care au favorizat prin deciziile lor dezvoltarea Sibiului. Acolo s-ar putea împărți ceva merite, dar poate cu altă ocazie.
Oricât de minunate sunt, prin oamenii lor, comunitățile din Șelimbăr și Cisnădie, interesul față de terenurile de acolo se datorează Sibiului!
Există reglementări care spun cum se poate construi la limita unui oraș, chiar pe terenul altui oraș sau al altei comune. Dar și dacă nu ar exista, Primăria Cisnădie avea datoria morală față de locuitorii Sibiului pe banii cărora ar vrea acum să se plimbe Tursib-ul, dar si față de viitorii locuitori ai săi din zona Cireșica II să facă un studiu de trafic înainte de a aproba realizarea unor ansambluri de blocuri acolo. Dacă nu s-a făcut e grav, iar dacă s-a făcut și astăzi îmbătrânim la volan ca să parcurgem zona aia, e la fel de grav. Regret că pe domnul primar Huja îl deranjează spusele doamnei Fodor. Sincer, ar trebui să-l lase rece. Mai degrabă ar trebui să-l deranjeze spusele celor care au devenit sau devin cisnădieni mutându-se în Cireșica II , oameni care , cel puțin teoretic, plătesc la Primăria Cisnădie (că tot a deschis discuția despre bani) impozitul pe casă și pe mașină și care mai devreme sau mai traziu vor merge la vot.
Referitor la Tursib , mărturisesc că am fost și eu surprins de declarația doamnei Fodor. O pecizare aici: discuția despre prelungirea traseelor a plecat de la cazul Șelimbăr , nu avea nicio treabă cu Cisnădia. Dar chiar și așa , subiectul merită discuție.
Așadar, doamna Fodor spune că Tursib-ul , subventionat cu banii sibienilor, trebuie să aibă în vedere întâi de toate nevoile sibienilor. Corect în teorie . Însă în cazul punctual al Șelimbărului , sibienii sunt cei care merg la mall , tot sibienii sunt cei care merg la Dedeman sau spre alte astfel de destinații comerciale. Nu îmi cereți statistici de genul câți dintre clienți sunt sibieni și câți sunt de pe sate. Sibienii sunt mai mulți , bănuiesc , deci , că probabilitatea ca ei să fie mai mulți la casele de marcat decât alții e mare.
Și totuși , în ciuda teoriei sale inițiale , doamna primar Fodor a dovedit deschidere față de o propunere deocamdată neoficială a Șelimbărului, aceea de a accepta ca Tursib să opereze trasee cu mijloace de transport cumparate de Primăria Șelimbăr și transmise în exploatare societății Consiliului Local Sibiu . (Mențiunea aici este că Tursib are o problema majoră de personal și ar face față cu greu spre deloc oricărei suplimentări de activitate - dar asta-i , din nou , altă problemă).
Diferența dintre Șelimbăr si Cisnădie astăzi este că Sibiul are dialog cu Șelimbărul , iar cu Cisnădia mai greu. Și uite așa ajung la ceea ce mă deranjează:
Mă deranjează că reprezentanții tutoror acestor comunitați văd in dialog un fel de moft si nu o obligație ,dar cel mai mult, mă deranjează că nu s-au asezat la o masă comună ÎNAINTE să dea peste cap viața atâtor oameni nevinovati care vor să circule în zona Cireșica DIN SIBIU sau în zona Valea Săpunului DIN SIBIU . Evident , mă deranjează la fel de mult că, tot atunci, in trecut , Sibiul nu a reactionat mai ferm , dar , deh , avea probleme mai mari în interior. Probabil toți se bucurau în felul lor: Sibiul că are pe lângă el posibilitatea de a caza forța de muncă pentru fabricile pe care le-a atras, Șelimbărul și Cisnădia că iau bani buni de pe urma dezvoltarii imobiliare….Gândire tipic românească de baut banii azi fără să ne mai gândim ce mâncăm mâine...
Și ca să închei : Domnul primar din Cisnădie , acest enfant terrible al administrației locale limitrofe , putea și, în ultimă instanță , poate și acum face mai mult decât să se revolte pe seama unor declarații! Singurii justificați în revoltă , până una alta , suntem noi.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Astrid Fodor , Gheorghe Huja , Dem Rădulescu , Consiliului Local Sibiu , Primăria Cisnădie , Daniel Maricuța , comentariu , Primăria Șelimbăr , Valea Săpunului , Vestul Sălbatic , Pentru Sibiu , Primăria Sibiului , Sibiu Astrid Fodor , comentariu Razvan Marcu , Ilianei Stana Ionescu , Geo Saizescu
Vizualizari: 11950


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Gogu
Acum 2 ore
Kokos
Acum 2 ore
@inu
Acum 2 ore
@cotete….
Acum 2 ore
5