După o pauză de aproximativ 20 de ani, ceasul din Biserica Evanghelică din Nocrich a început din nou să funcționeze. Chiar dacă și-au dorit încă din 2009 să facă acest lucru, voluntarii de la Nocrich Scout Centre au reușit acest lucru abia la mijlocul lunii trecute. Acum, pentru a se auzi clopotele la fiecare 15 minute, este nevoie ca în fiecare zi, un voluntar să urce în turn și să tragă ceasul.
Încă din luna iunie, în Nocrich a început să bată ceasul ca odinioară. După mai multe intervenții, acesta a devenit funcțional. La prima vedere, s-a crezut că este vorba despre o defecțiune la mecanism, însă, la o cercetare mai amănunțită s-a constatat că nu aceasta este problema.
A doua încercare a fost cu noroc
„Am vorbit la Consistoriu, la Sibiu, ce putem face cu ceasul, iar dânșii l-au trimis pe Heinrich din Șura Mică să se uite un pic la el. Problema cea mai mare era sus, la cadrane, nu la mecanismul ceasului. Atunci, a rămas totul în aer pentru că trebuia să se cațere sau să se atârne cumva de turnul ceasului pentru a îndrepta limbile ceasului, care se atingeau la un moment dat. Mai târziu, prin iunie, cineva ne-a făcut o surpriză. O doamnă din Alțâna a venit cu doi băieți din Germania, cu Andreas și Toias, tată și fiu și au îndreptat limbile. Astfel, au reparat ceasul care nu mai mergea de vreo 20 de ani”, spune Alin Ciocea, producător la atelierul de ceramică Nocrich.
Ceasul a mers câteva zile, după care iar s-a stricat. Atunci, au apelat din nou la Consistoriu și ceasornicarul din Șura Mică l-a reparat. „Este un mecanism de peste 130 de ani și clopotul bate din 15 în 15 minute. La primul sfert de oră bate o dată, la și jumătate de două ori, la și 45 de trei ori, la fix de patru ori, plus un tandem de ding-dong, ding-dong de câte ori e ora. Dacă e ora unu face ding-dong, dacă e ora două face ding-dong, ding-dong și așa mai departe, până la 12”, mai spune Alin.
„A avut un efect imediat asupra comunității”
La auzirea aceste vești, toți oamenii din sat s-au bucurat și dacă observă că ceva nu funcționează bine, se alarmează repede. Asta, în contextul în care, înainte, nici nu băgau de seamă că este vreun ceas în turnul bisericii.
„Sunt foarte atenți și până atunci nimeni nu dădea doi bani pe asta. Toată lumea trecea pe lângă monument că, de fapt biserica, este un monument și nu observa nimeni nimic. Acum, repede, cum sună ceasul un pic mai târziu, îmi zic. A avut un efect imediat asupra comunității. Mulți oameni din sat m-au sunat și m-au întrebat cum am reușit să dăm drumul ceasului. Noi, când vin oameni să viziteze biserica, le arătăm și cum se trage ceasul, cum avem noi grijă. Trebuie întors în fiecare zi deoarece nu are autonomie. Alt efect imediat a fost că Primăria a pus niște oameni din sat să curețe buruienile, să curețe trotuarul, șanțul din fața bisericii, care până atunci era lăsat de izbeliște”, adaugă Alin.
Activitatea centrului nu se oprește, însă, aici. Următorul lor obiectiv este să restaureze ultimul turn al bisericii. „Biserica are patru turnuri rămase din șapte, și unul dintre ele nu este restaurat. Nu s-a intervenit pentru că era incert cine era proprietarul. De curând, Consistoriul l-a preluat și ar vrea să ni-l dea nouă în grijă. Încă nu știm sigur dacă asta se va întâmpla. Am vrea să restaurăm acel turn, care e foarte mare și gros și să facem un info point și o mică cafenea. În Nocrich chiar nu ai unde să trimiți turiștii să bea o cafea sau o limonadă. Sunt numai birturi de țară”, explică Alin.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2799
Ultimele comentarii
Acum 26 minute
Dincă Constantin
Acum 48 minute
Sibiu 2025
Acum 59 minute
Sibian
Acum 1 oră
Baciul obsecvios
Acum 1 oră
Hermannstadt