Marți,
25.11.2025
Cer Senin
Acum
10°C

Noua carte de identitate, disponibilă de anul viitor

Noua carte de identitate, disponibilă de anul viitor

Noua carte de identitate va costa aproximativ 20 de euro, preţ ce va fi suportat de cetăţean, şi ar putea fi disponibilă de anul viitor, aceasta având dimensiunea unui permis auto sau a unui card bancar, scrie Mediafax. potrivit informaţiilor prezentate într-o dezbatere publică care a avut loc, miercuri, la sediul MAI.

În cadrul dezbaterii de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), s-a prezentat forma noii cărţi de identitate, precizându-se că nu va fi obligatorie preschimbarea, în momentul apariţiei acesteia, anticipată să aibă loc în 2018.

În momentul în care cetăţeanul va opta pentru noul document cu date biometrice, acesta va prelua şi funcţiile cardului de sănătate, conform iniţiatorilor proiectului. Noua carte de identitate va fi inscripţionată faţă-verso, va conţine data naşterii şi semnătura olografă.

"Cartea electronică de identitate va conţine un CIP care permite accesarea serviciilor electronice prin utilizarea certificatului electronic emis de MAI pentru autentificarea în sistemele informatice. Va permite stocarea în condiţii de siguranţă a datelor biometrice ale titularului, respectiv imaginea facială şi, opţional, imaginile impresiunilor papilare a două degete. De asemenea, va permite utilizarea semnăturii electronice", s-a precizat în cadrul dezbaterii.

Referitor la impactul financiar, datele nu au fost încă structurate, costurile tehnologice urmând să fie stabilite după ce se va decide forma finală a documentului.

"În acest moment, putem spune că modificările actualei infrastructuri prezintă costuri care estimam că nu vor depăşi un milion de euro. Acest cost se aplică la infrastructura centrală. La nivel naţional, totul depinde foarte mult de vechimea staţiilor şi sistemelor de operare, cât de vechi sunt", au explicat iniţiatorii proiectului de schimbare a cărţilor de identitate.

La nivel local, arată sursa citată, dotarea IT va costa aproximativ 6,5 milioane de euro.

"La nivelul Uniunii Europene, preţul mediu este de 15-20 euro, preţ cu care se vinde cetăţenilor. Noi intenţionăm să ne situăm sub acest preţ. Contravaloarea cărţii de identitate o va suporta cetăţeanul, beneficiarul documentului, ca şi în prezent", conform sursei citate.

În cadrul dezbaterii de la MAI s-a subliniat faptul că există dese solicitări din partea statelor UE, care reclamă precaritatea actualelor documente.

"Motivul principal al modificării actualelor documente e reprezentat de securitatea acestor documente şi de introducerea unor elemente moderne de siguranţă", au conchis iniţiatorii proiectului de lege.

Ministerul Afacerilor Interne organizează, miercuri, o şedinţă publică pe a cărei ordine de zi figurează dezbaterea publică a proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii privind evidenţa persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

9 comentarii

SB 10 NUT

Acum 8 ani

Foarte tare acrasta noua carte de identitate
Raspunde

idgaf

Acum 8 ani

nu inteleg, si daca nu am 20 de euro sa dau pe ea raman neinmatriculat?
Raspunde

cine,ce?

Acum 8 ani

o sa primesti numere aleatorii (ci standard)
Raspunde

a

Acum 8 ani

nu inteleg, sexu' la ce mai trebuie cand prima cifra a CNP-ului arata asta? dar data nasterii? si daca CNP-ul este unic ce mai trebuie numele si prenumele? si locul nasterii (judet) nu este introdus in CNP? deci: poza si CNP-ul, restul intr-o baza de date centralizata...
Raspunde

cine,ce?

Acum 8 ani

unele cnp-uri au 1 pentru barbati altele au 5 pentru barbati.... nu toata lumea este asa de fina cunoscatoare in ale decifrarii cnp-ului ca tine.
Raspunde

hackerul

Acum 8 ani

"în condiţii de siguranţă" :) :) :)
Raspunde

MC.D

Acum 8 ani

Daca eu doresc sa schimb Cid. la cerere atunci e normal sa platesc. Daca statul doreste sa modifice sau sa inlocuiasca Cid din diverse motive atunci sa suporte costurile necesare...in Germania de ex. si acum sunt valabile permisele de conducere din anii 1990-1995 fabricate din hartie (4 file), ideea fiind ca cetateanul a platit odata cand a primit documentul, orice modificare ulterioara a formatului documentului fiind suportata de institutia care doreste acest lucru, clar!....dar nu in RO...afaceri cu orice pret...
Raspunde

Herman

Acum 7 ani

De cand se pot schimba ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus