Grupele de copii născuți în anii 2004 și 2006 ale clubului Interstar s-au întors în glorie de la Six Nations Camp, competiție desfășurată în orașul german Marburg. Six Nation Cup este o competiție adresată orașelor înfrățite cu orașul Marburg, printre care și Sibiul. Alături de tinerii juniori sibieni, în competiție au mai participat sportivi din Tunisia, Polonia, Germania și Slovenia. Pe lângă tinerii fotbaliști, Sibiul a fost reprezentat și de sportivi din alte ramuri sportive precum înot, handbal sau judo.
Grupa 2006, condusă de Daniel Murașan, a făcut o figură extrem de frumoasă, reușind să câștige competiția pe categoria respectivă de vârstă. Tinerii sibieni au câștigat toate meciurile pe care le-au disputat. Nici colegii de la grupa 2004, condusă de Marian Mărgărit, nu au fost mult mai prejos. Cu două remize și o înfrângere, fotbaliștii sibieni au urcat pe ultima poziție a podiumului la categoria lor de vârstă. „A fost o acțiune interesantă și benefică pentru toți sportivii, indiferent de ramură.
Ne bucurăm că am putut participa la un asemenea eveniment sportiv și mulțumim pe această cale Primăriei și Consiliului Local Sibiu. Felicit copiii din cadrul clubului nostru, de la ambele grupe participante, pentru comportamentul avut și rezultatele obținute", spune Daniel Murașan, antrenorul grupei de vârstă 2006.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Six Nation Cup , Consiliului Local Sibiu , Marian Mărgărit , Daniel Murăşan , Six Nations Camp
Vizualizari: 1127
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Cetateanul turmentat
Acum 1 oră
CX
Acum 1 oră
CX
Acum 1 oră
CX
Acum 1 oră
Harman Erdogan