Duminică,
14.09.2025
Cer Senin
Acum
19°C

Ce mănâncă și cât plătesc sașii la Sibiu

Ce mănâncă și cât plătesc sașii la Sibiu

Sute de mese și bănci au fost instalate în Piața Mare și Piața Mică pentru „Întâlnirea sașilor din Transilvania”. Încă de la prima oră a dimineții, oamenii au început să se adune, iar la orele prânzului au început să sfârâie grătarele. La propriu. Am mers și noi să vedem ce pot mânca sașii și nu numai în aceste zile de la căsuțele special amenajate. Am plecat la pas cu gândul la ștrudel și am dat de mici, ceafă de porc, cârnați bavarezi și cartofi prăjiți.

În jurul orei 13:00, carnea de pe grătare se perpelea. Când pe o parte, când pe alta. De fapt, la câte grade sunt în termometru, ai putea crede că se prăjește în același timp pe ambele părți. La cele trei locuri special amenajate din Piața Mare, se vindea aceeași mâncare: mici, ceafă de porc, frigărui de porc,  și cabanos. Toate cu garnitură de cartofi pai.

20170804_122909

Pe lângă asta, am găsit și mămăliguță și preparate la ceaun, ba de oaie, ba de berbecuț. Nici clătitele și papanașii nu lipsesc. Vizavi de prețuri, înainte să vă puneți la coadă, ar trebui să știți că totul se cumpără pe fise. Sunt câteva căsuțe marcate, din care se pot cumpăra. Contravaloarea unei fise este de trei lei. Astfel că majoritatea prețurilor afișate de comercianți nu sunt în lei, ci în fise.

mici mancare intalnirea sasilor gratar

De exemplu, un meniu cu mititei alcătuit din trei mici, pâine și muștar costă patru jetoane. Deci, 12 lei. Dacă mai adaugi și o porție de cartofi prăjiți a două jetoane, prețul mai urcă cu 6 lei.

Cel mai scump meniu este cel cu frigăruie de pui. Pe lângă frigăruie, conține cartofi prăjiți sau salată de varză, pâine și diverse sosuri. Pentru acesta trebui să dați în schimb 7 jetoane, deci 21 de lei. Ceafa de porc (150 gr.) se vinde cu 5 jetoane (15 lei), iar 75 gr. de cabanoșii cu două jetoane (6 lei).

gratar 1 mai mici

O porție de tocăniță de oaie sau berbecuț, după preferință este 15 lei, în vreme ce 200 de grame de mămăligă este trei lei. Clătitele se vând cu 5 lei/100 gr., iar papanașii cu 5 sau 9 lei bucata, în funcție de mărime.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 10336

Comentarii

23 comentarii

Ovidiu Sangeorzan

Acum 8 ani

75 gr. de cabanosii? Cu doi i?! Esti neam cu ionutz vl?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

dancp2

Acum 8 ani

astai noua moneda de tranzitie in sibiu JETONUL? anaf unde e ?sa platesti in jetoane care oricum ppot fi contrafacute mondeda conf CONSITUTIEI e LEU/RON/ nu jeton cer sesizarea de urgenta a parchetului!
Raspunde

Parchetul

Acum 8 ani

Buna ziua, am luat nota de solicitarea dumneavoastra. Mentionam ca vom demara un control in Piata Mare pentru stabilirea legalitatii modului de plata. Va rugam sa va tineti respiratia pana vom comunica rezultatele anchetei.
Raspunde

dan

Acum 8 ani

Daca ai fi mers vreodata la un festival ai fi stiut ca atunci cand cumperi jetonul primesti si bon fiscal, dar in obor unde iti petreci tu timpul nu se stie de asa ceva.
Raspunde

Wtf

Acum 8 ani

Mai da-te dreq de relicva comunista, psdist scarbos, dependent de pungile de zahar si ajutor social.. Dancp 2 , asa va numeroteaza Psd?
Raspunde

Coco

Acum 8 ani

RON este la ma-ta si in Constitutia ta. La Sibiu este LEU, care este trecut pe fiecare bancnota! Poti sa verifici, daca ai vreuna.
Raspunde

anonimu'

Acum 8 ani

@dan Vorbesti prostii. Cand iei jetoanele primesti bon fiscal. E o forma utilizata la orice festival mare. E chiar mai usor de controlat de catre fisc si asa se evita evaziunea fiscala. Unde mai pui economia de timp la cozi.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Popohaci

Acum 8 ani

M-ai lasatine-ti cu sasalaii astia!!! Ne-au cotropit orasul si linistea! Sa mearga la ei sa faca ce vor, sa beie cat or vrea si sa ne lasa tara noastra in pace! E orasul nostru si tara Romania, nu strainezia lor! Mereti ma!!!
Raspunde

sibian

Acum 8 ani

Esti un mare dobitoc! E foarte bine ca cel care pune mana pe mancare nu trebuie sa umble cu bani, ca sa-ti dea tie rest! De aia merge in Romania cum merge, fiindca sunt o gramada de tampiti ca tine!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

dancp2

Acum 8 ani

esti un comun dobitocotimpit dute la buda sa te vspeli!
Raspunde

Ovidiu Popopartan

Acum 8 ani

Dar de ce trebuie ca bucatarul sa fie si casier si femeie de serviciu si chelner si sa serveasca si la dozatorul de bere?! Uite de aia merge rau in Rromania!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Gyuntar dela Ooy

Acum 8 ani

Mno ashe mah, manctz wurst, betz pisoarca ca s-avetz o scuza ca-i caldura mare si d-aia behaitz...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Tyka Vale

Acum 8 ani

Nu v-a mai lasati pacaliti de sasi, ca vor sa va ieie casile si sa va saraceasca neamul!!! Feritiva-ti de straini, doar romanii suntem tara iubita si respectata!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sanzi

Acum 8 ani

Mai bine sa fim furati de romanii nostri iubitori de tara si credinciosi decat de strainii care ne vrea raul! Banii furati sa ramana in tara noastra! Multinationalele desfintate si dati banii la romani!
Raspunde

€€€€€€

Acum 8 ani

Nu uita, traiasca PCR & OTV !!! :)))))))))))
Raspunde

ionut

Acum 8 ani

Tu ai impresia că banii furați de românii la care faci referire rămân in țară? :))))))))))) Cuvântul "offshore" iti spune ceva?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Mirela din Michelsberg

Acum 8 ani

Sasii manca muuult si platesc puuutin ! :))
Raspunde

Wtf

Acum 8 ani

La fel ca tine, soogy la greu pe bani putini!
Raspunde

ionut

Acum 8 ani

Băi ăștia împotriva străinilor si multinaționalelor, ați uitat să vă luați pastilele? Evoluați! Ieșiți din grota in care trăiți, ca e soare afară! Daca nu va convine, mutati-va naibii in Somalia!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Folki

Acum 8 ani

Da mars tu la cotet ,lingau penibil al strainilor!!!
Raspunde

Yoy

Acum 8 ani

Valeu mămica! S-au strâns postacii semidocți pe aici. Voi știți câți țigani le-au luat casele sașilor și și-au bătut joc de munca lor? Și dacă se întorc vă fură? Se întorc acasă idiotilor!
Raspunde

Silvia

Acum 8 ani

Unii dintre voi sunteti de plans prin postarile pe care le comentati.Acest ardeal frumos cat timp a fost popuat de sasi a prosperat.Au avut o disciplina innascuta si ordine in toate activitatile lor.Toti care ati avut pile vati aruncat sa puneti mana pe cate o casa de sas.Va place mirosul euroilor de dincolo.La batjocorit nu va intrece nimeni.
Raspunde

iulia

Acum 8 ani

Tu Silvio, "vati" nu se scrie cu W?...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus