Cum mi-am pierdut dimineața pentru un pașaport

10 August 2017 12:13

Am citit despre cozile de la prefectură. Fie că era vorba de înmatricularea unei mașini sau pentru reînnoirea pașaportului, concluzia era aceeași: pregătește-ți nervii pentru o coadă ca în zilele bune ale prim-secretarilor de județ.

Am fost ieri la instituția mai sus menționată pentru a mă interesa ce-mi trebuie pentru un nou pașaport. Bani, răbdare și o trezire matinală, au fost avertizările generale. Dau încă o căutare pe net și lucrurile par și mai dezastruase. Am plătit taxa, după ce am scos bani de la bancomat, pentru că aici încă nu se poate plăti cu cardul, și m-am culcat devreme. Ora indicată pentru a sta la coadă: cinci dimineața.

Ora 5. Un oraș pustiu cu șoferi nebuni

Prima părere a zilei: ce fain e Sibiul când pare nelocuit. Străzi goale, intersecții în care nu vezi țipenie de mașină. Asta până-ți apare din senin în față o mașină de pe un drum cu sens unic. Manevra șocantă a sibianului mă face extrem de prudent și pe Bulevardul Victoriei opresc mașina și în intersecțiile cu prioritate. Nu știi de unde mai sare vreun tâmpit. De acasă până la prefectură am făcut exact trei minute, în condițiile în care în zilele ”ne-bune” fac și un sfert de oră.

Ora 5:12. Lista

La prefectură mă așteptam să găsesc un puhoi de oameni, deja înfierbântați de statul la coadă. Am găsit un grupuleț de matinali care deja își vorbeau pe numele mic. Există și o listă pe care și-au scris ordinea cei veniți înaintea mea. M-am notat și eu și am picat pe locul 12. Extrem de convenabil. După mine, numărul 13 se intrigă când vede câți oameni au ajuns deja. Se aștepta să fie primul, și începe să-și facă griji. ”Câți mai intră pe sub listă?”. Cineva îi răspunde hâtru: ”Mai sunt și cu vitamina R”. Vitamina R vine de la ”relații”.

Ora 5.30. Legendele prefecturii

Încep o serie de povești care apar de regulă la o coadă. ”Unii vin direct de sus, din clădire”, zice cineva care jură că a văzut zilele trecute niște oameni care au coborât de la etaj și și-au făcut pașaportul prin spate. Altul zice că angajații au un cod secret. Când oamenii nu sunt atenți cheamă pe câte unul și îi bagă în față. Cineva spune că șmecheria de fapt e în programarea on-line. ”Nu există nicio programare on-line. Aia e făcută pentru pile. E blocată pentru 23 august, ca să descurajeze lumea. E o cameră doar pentru programații on-line, adică pilele din prefectură”, zice omul ascultat cu atenție de toată lumea.

Ora 5.45. Ca-n vacanță

Liniștea instaurată brusc după lamentările despre pile, e întreruptă brusc de niște pescăruși. Românii adunați la coadă vin din Italia, Spania, Sibiu și Cisnădie. Strigătul pescărușilor îi bagă instant în ”mood-ul” de vacanță. ”Parcă-i la mare, la noi. În Sabaudia”, zice cineva. Se leagă mici discuții despre familie, casă și meserie. ”De unde ești?” ”De lângă Stuttgart” ”Păi și eu stau la 200 de kilometri”. ”Ce meserie ai?” ”Șofer”. Din conversație deduc apoi că majoritatea sibienilor care pleacă în Germania sunt în primul rând măcelari. După un an-doi se recalifică pentru că lucrul cu carnea e neplăcut.

Minutele se numără cu ajutorul semaforului. 5, 4, 3, 2. Numai că la 1 nu trece nimeni și după o altă numărătoare inversă, în verde, apar iar cifrele roșii. În peisajul verde-roșu al semaforului, oamenii agățați de scară, așezați pe jos, ghemuiți sau cei mai norocoși, stând pe scaunul adus de acasă vin cu ideea: ”de ce nu pun ăștia o bancă?”

Ora 5:50. Politicoșii

Se leagă chiar firave prietenii. Unii se duc să cumpere cafea, iar banii sunt îndesați apoi cu forța în buzunar. ”Nu e nevoie, e plăcerea mea”, se apără omul care a vrut să-și cinstească noile cunoștințe. ”Mulțumesc frumos”, i se răspunde în cel mai pur spirit de solidaritate.

IMAG0388

Ora 6.00. Lumină și copii

La șase parcă dintr-o dată începi să deslușești fețe. Se luminează și încep să zbârnâie telefoane. ”Trezește copilul că e șase. Poate trebui să fie aici când luăm bonul!”. La nici un sfert de oră încep să apară copiii. Somnoroși, plictisiți, se agață de gâtul mamelor. N-au unde să stea să se joace pe telefon și după câteva atenționări grijulii, se pun pe trotuar. La fiecare mașină care trece sunt ridicați, iar apoi se așează din nou.

Se discută despre dinți, dentiști, plombe, infiltrații, despre concedii, șantiere și fundații de casă prin județ. ”Sunt sătulă de muncă până peste cap. O săptămână am zis ca vin și dorm. Dar n-am dormit deloc”, se plânge o femeie.

Ora 6:30. Grijile

E lumină de-a binelea și oamenii încep să fie agitați. ”Săptămâna trecută era atâta lume că au dat bonuri pentru toată săptămâna. Dacă vin alții cu bonuri vechi, ce facem?”, întreabă cineva. Lista cu prezenții din dimineața asta e preluată de un bărbat și strânsă la buzunarul de la piept. ”N-au cum să treacă peste noi”, zice altcineva. ”Cum să te programeze vineri? Eu pot muri până vineri. Și mor fără pașaport”, zice un bărbat mai în glumă, mai în serios

Ora 6:38. Triburile

La 6:38 încep să apară oamenii pentru examinări auto. ”Care-i coada?”, întreabă un bărbat corpolent cu un dosar în mână. E nemulțumit că ”pașaportarii” stau pe partea unde trebuie să stea ”carnetarii”. ”Voi, ăștia cu pașapoartele mergeți în dreapta, iar noi cu permisele stăm în stânga. Așa e ordinea!”, vine scurt ordinul și oamenii se conformează. O familie ce pare de undeva de la marginea Sibiului nu crede în noua orânduire și decide să se amestece în ambele tabere. Femeia stă la pașapoarte, iar bărbatul la permise. Se vor uni atunci când vor ști sigur că stau acolo unde trebuie.

Ora 6:46. Amintirea consulatului

Oamenii de o anumită vârstă deapănă amintiri despre cozile de pe vremea când în Germania nu ajungeai decât cu viză. ”Eheee, erau trei liste, nu una. Era una la unu dimineața și dacă plecai la o cafea se făcea o alta și dacă nu erai pe ea, o luai de la zero. Mamăăăă ce băătălii”, zice unul. Altcineva pune muzică la telefon. Evident, manele. Asta strică din atmosfera civilizată de până acum. Apare și o bătrână ce pare venită din casele din zonă. ”Îmi dați și mie un leu?”, se roagă femeia de fiecare în parte. Majoritatea îi dau femeii unul, doi lei și se îndepărtează mulțumită, în baston.

IMAG0389

Ora 7:28. Ușiiileeee, ușiiileeeee….

La șapte jumătate aflu că în total nu s-au strâns pe listă decât 39. Începe în scurt timp și țigănia, pentru că o parte care au stat de la început pe partea dreaptă a ușii abia acum au aflat de listă. Se fac negocieri, dar nimeni nu prea vrea să cedeze. Un bărbat începe să citească lista, iar oamenii se înșiră la coadă în funcție de ce încearcă omul să citească. Printre ei mai rămân și dintre cei nestrigați și în general toată lumea pare mulțumită. La 7:47 se descuie ușa. Oamenii freamătă, însă e doar alarmă falsă. E femeia care face curat. La 7:56 s-a deschis și mă aștept la o îmbulzeală soră cu moartea. Nici pe departe. Oamenii stau liniștiți, se iau bonuri și se întreabă unii pe alții ca la examen: ”Ție ce număr ți-a dat”. Al 12-lea pe lista de afară ajung să primesc bonul 19.

Ora 9: e gata!

La ora 8, angajații încep să-și facă treaba, iar oamenii sunt surprinși cât de repede merge. Se dau telefoane disperate: ”Haideți odată că pierdem rândul!” Se încearcă și niște negocieri rapide. ”Dacă nu vine copila, dă-mi te rog bonul tău”, zice unul, ca să mai câștige timp. La ora 9 și un minut îmi vine rândul. La și opt minute e totul terminat. Pentru un pașaport valabil pe un an, actul se dă în aceeași zi. Când să ies, un țigan bătrân se uită acru la automatul care dă bonuri. ”Acesta cum se face?”, mă întreabă. Îi introduc seria chitanței și primește bonul. E programat pentru ora 14. ”No ce fain. Hai femeie pe centru”, zice către consoartă și pleacă răsucindu-și mustața.

Cel mai probabil n-a citit în viața lui o știre. Și ce noroc a avut.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi