Aeroportul Internațional Sibiu a anunțat ieri că o aeronavă unică în Europa va ateriza la Sibiu în jurul orei 14:00. Și mai mult decât atât, îi va lua în zbor pe 30 de copii sărmani din câteva sate din județ. Nici nu am stat mult pe gânduri că deja eram în taxi, spre aeroport. Ajungând acolo, însă, am avut ceva de așteptat. Dacă a meritat sau nu, vă las pe voi să trageți concluziile.
Chiar dacă evenimentul era programat la ora 14:00, aeronava Lisunov Li-2, încă nu ajunsese. Este unica funcțională din Europa și a fost fabricată în 1949. Se îndreaptă dinspre Budapesta spre Tuzla, unde în acest weekend se desfășoară show-ul aviatic Aeromania.
Dar până să ajungă aeronava, au ajuns copiii. Toți erau îmbrăcați cu tricouri roșii cu sigla Elijah. „Aceasta este asociația din care fac toți parte. Îi ajutăm cum putem, cu ce au nevoie și facem multe activități educative”, spune un însoțitor arătând spre tricourile celor mici. În total, au venit 31 de persoane. Dintre acestea șapte sunt însoțitori, membrii ai asociației, iar restul copii. Cel mai mic are 8 ani, iar cel mai mare 16. Pe lângă tricouri, mai au un lucru în comun: nu au zburat niciodată cu avionul. Sunt nerăbdători și, totodată, emoționați. „Îmi e frică, dar îmi doresc să fiu printre nori”, spune unul dintre ei. Toți stau grupați și așteaptă cu sufletul la gură ca un adult să ia cuvântul, să le arate, să-i îndrume.
Ca să nu simtă „așteptarea”, le este prezentat aeroportul, traseul pe care trebuie să-l parcurgă de cum intră în aeroport, până când își fac îmbarcarea. Le este adus la cunoștință că au nevoie de acte și că nu pot lua pe avion orice obiecte își doresc. Unii sunt mirați când aud că nu au voie să-și ia mâncare sau suc cu ei, dar zâmbesc pentru că sunt mai bogați cu o informație. „Dacă vreodată va fi să zbor, voi știi”.
Am trecut și de sistemul de securitate și mai e doar un pas până când vom zbura. Încă de când a aterizat aeronava, micuții și-au lipit nasurile de sticla rece a geamului și vorbeau între ei: „Cu asta o să zburăm?” „Ce tare. Abia aștept”. Puteai citi ușor emoția în ochii lor. „Doamna, ați mai zburat?”, mă întreabă o fetiță și îi spun că da. „Mie îmi e teamă de momentul în care ne vom dezlipi de pământ. Când o să fim în aer. Sper să nu-mi fie rău”. O asigur că totul va fi bine și într-un final ne spune cineva că trebuie să ne împărțim în două grupuri, deoarece aeronava este mică. Cât ai zice pește, s-au făcut două coloane a câte 15, respectiv 16 persoane.
„Haideți. Primul grup!” Și toți aleargă înspre ușă. Rând pe rând, se urcă în aeronavă și se așează pe scaune. Le fac cu mâna de pe geam prietenilor lor, care își așteaptă și ei rândul. Înăuntru, un domn trece pe la fiecare și le spune în maghiară să-și pună centurile. Nu stau pe gânduri prea mult și înțeleg ce au de făcut.
Aeronava nu e una mare. Pe partea stângă sunt pe două rânduri scaune, iar pe cealaltă doar unul singur. Interiorul seamănă mai degrabă cu al unui microbuz, unde mai pui că mirosea și a combustibil. Era destul de cald și transpirai stând pe loc. Ce-i drept, era cald și afară.
Motorul pornește, însă nu e atât de zgomotos pe cum mă așteptam. În schimb, lasă o dâră uriașă de fum. Ne mișcăm. Copiii se țin de mână, zâmbesc și sunt nerăbdători. 3, 2, 1. Zburăm. Ne înălțăm deasupra Sibiului. Clădirile sunt din ce în ce mai mici, iar inimile copiilor tot mai mari. Zâmbesc, de fapt, chiar râd de-a binelea. Altceva nu mai pot spune. Au rămas fără cuvinte. Zborul a fost unul scurt. Undeva la 10 minute, însă suficient cât să vedem Sibiul și câteva localități de lângă.
La aterizare, toți au aplaudat de bucurie. Și nu pentru că au ajuns în siguranță, ci pentru că au zburat pentru prima dată. „Mai vrem, mai vrem”. Acestea erau singurele cuvinte pe care le spuneau micuții, indiferent de ce i-ai întreba. Răspunsurile lor erau de genul „Da, mi-a plăcut”, „Da, am avut emoții”, „Da, mai vreau”. Unii aveau lacrimi în ochi, dar nu de supărare. În adâncul lor știu că poate acesta este nu doar prima, ci și ultima lor ocazie de a zbura.
Evenimentul a fost organizat de compania aeriană Blue Air cu sprijinul Aeroportului Internațional Sibiu și al Consiliului Județean, avându-i drept țintă pe copiii din cadrul Asociației Elijah din Hosman.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Zborul Blue Air , Aeroportul Internațional Sibiu , Consiliului Județean , Lisunov Li , Cadrul Asociației Elijah
Vizualizari: 10096
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Periscop
Acum 5 ore
Excelent +1
Acum 5 ore
Bastiu
Acum 5 ore
Aci Duțu
Acum 6 ore
Emil