Domnul șapcă. Excelența există. Unde?

S-a deschis un restaurant nou în urbe. Fix în buricul târgului. Se numește Monsieur Joben și oferă un meniu mai mult italian decât franțuzesc, în ciuda numelui. Am așteptat cu toată inima să se deschidă, să vedem ce-i de capul lui. Și am fost. ”Monsieur joben. L'excellence existe”, este logo-ul locului unde urma să dăm piept cu ”crème de la crème” în materie de restaurante.

Când m-am așezat pe terasa restaurantului, am avut, în primă fază un sentiment plăcut. E în buricul târgului, în centrul Pieței Mari, poziționată în așa fel încât ai o panoramă nemaipomenită de 180 de grade, care cuprinde și Brukenthalul, și Primăria, și Biserica Catolică, și Turnul Sfatului. Mi-a părut rău de un singur lucru: terasele astea construite de zici că trebuie să reziste și după glaciațiune au un cusur – te lasă să vezi doar o jumătate din orizont. Practic, nu aveam cum să văd acoperișurile, ochii Sibiului, din cauza acoperișului foișorului apărut în mijlocul orașului, așa ca zecile de alte foișoare, răspândite pe tot centrul.

Am trecut și peste asta și am așteptat să ne ia cineva comanda. Cam 20 de minute am așteptat, iar singurul motiv pentru care nu ne-am ridicat de la masă a fost, drept să vă spun, tot acoperișul – era mai bine la umbră, decât în canicula de afară.

Meniul, așa cum am spus, aduce a restaurant italian. Există peste zece feluri de pizza, unde cea mai ieftină, evident, Margherita, costă 20 de lei, iar cea mai scumpă nu depășește 25. Decent. Au și mai multe oferte de mic dejun, de la ochiuri cu bacon (15 lei), până la omletă simplă (10 lei), ori vegetarian, cu legume și fructe (16 lei). Pentru iubitorii de carne, trebuie să știe că aici găsesc și vită la grătar. Un T-bone sănătos de 350 de grame costă 70 de lei, un mușchi de vită la grătar face 60 de lei, iar o porție de coaste de vită la cuptor cu mămăligă și sos barbeque costă 44 de lei. Interesant mi s-a părut și obrazul de vită gătit în Fetească neagră cu mămăligă (36 de lei). Tentant, dar poate altă dată.

După ce am comandat, am mai stat o jumătate de oră până să vină primul fel: bruschete. Când vine vorba de bruschete, e mai degrabă o chestiune de abordare personală. Mie, spre exemplu, îmi plac așa cum le-am aflat prima oară la italieni, frecate cu puțin usturoi, stropite cu ulei de măsline, îmbogățite cu un strat consistent de roșii și pictate cu busuioc, deasupra. N-au fost așa, pentru că le-a lipsit usturoiul. De ulei de măsline nu știu ce să spun, se cam înmuiaseră de la roșii, până să le mănânc. N-au fost rele, mai ales cele cu păstrăv afumat. Iar parmezanul și rucola au fost din belșug, așa că mai bine nu mă plâng. Deci OK.

După bruschete, mi s-a părut că merge bine, pe căldura asta, o supă de ceapă. Mâncasem una, mai demult, la un restaurant din Orașul de Jos și tare mi-a plăcut. De data asta, însă, am rămas cu un gust... neîmplinit, mai degrabă decât amar. Supa a părut fadă, fără gust. A mai salvat situația crutonul cu parmezan, lăsat la odihnit în mijlocul farfuriei. Dar după ce l-am terminat, supa a redevenit la gustul dinainte, nici prea-prea, nici foarte-foarte.

Așa că am trecut mai departe. Piept de pui Joben, un fel de preparat știut numai de bucătarul casei. Am fost extrem de plăcut impresionat când a ajuns, însă la fel de decepționat când l-am gustat. A venit frumos aranjat într-un bol rustic, care emana căldură. Mi-am ferit atent degetele de castronel și am scos delicat un sfert de cartof, care se tânguia lângă carnea de pui, și am suflat prevăzător. Cu așteptarea ca după toată răcorirea insuflată de mine, tot să mă ardă puțin pe limbă. Am avut un șoc. Era rece-rece. Ca un cub de gheață. Preparatul sfidează legile fizicii, îmi zic. Arde bolul, iar mâncarea – bocnă. După ce-am sorbit puțin din paharul de apă am făcut și sinapsa. Mâncarea e încălzită la microunde. O fi fost făcută cel mai devreme azi-dimineață și acum doar au încălzit-o cu putere, să se facă repede. S-a ars bolul, iar mâncarea a rămas rece.

Dincolo de fizică, mâncarea mi s-a părut la fel ca supa de ceapă. Să fie. Ciuperci din cutie lăsate așa cum erau, adică felii mari, pui, cartofi și un sos. Bună de ostoit foamea, nimic de zis, dar nu-i în nici un caz de Piața Mare. Nici pe departe ”L'excellence existe”, să fim serioși.

Bruschetele, supa și pieptul de pui rece la care s-au mai adăugat două sticle de apă au costat aproape 90 de lei. Suta, la cât am mai lăsat pentru servire.

Pe de-o parte, ca turist să mănânci cu 20 de euro în centrul unui oraș pe care-l vizitezi e cât de cât OK. Pentru noi ăștia care mai știm prețurile și la cum s-a prezentat mâncarea eu zic că e mult. Ceea ce mi s-a părut puțin deplasat a fost fița. Dai un nume să rupi gura târgului și-ți iei bucătar puțin peste media existentă. Păi ori ne rupem în figuri, ori nu.

Era mai bun un nume ”Domnul șapcă”. Adică de-al nostru. Mai cătinel cu servirea, nu ne omorâm cu detaliile, iar mâncarea poată fi dreasă și la microunde.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Turnul Sfatului