Vineri,
12.09.2025
Innorat
Acum
17°C

Aproximativ 600 de elevi sibieni susțin examenul de bacalaureat în sesiunea din toamnă

Aproximativ 600 de elevi sibieni susțin examenul de bacalaureat în sesiunea din toamnă

Cei care nu au reușit să promoveze examenul de bacalaureat în sensiunea din vară, mai au o șansă acum, în toamnă. Încă de ieri, elevii sibieni au avut prima probă scrisă la limba și literatura română. Astăzi, are loc proba de la limba maternă, iar mâine liceenii vor susține examenul scris la proba obligatorie a profilului.

Probele scrise se încheie joi, cu proba la alegere a profilului și specializării.Conform informațiilor Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, aproximativ 600 de liceenii s-au înscris în această sesiune.

La nivelul județului Sibiu, examenele au loc în cele trei centre, respectiv: Colegiul Tehnic „Independența”, Colegiul tehnic de industrie alimentară „Terezianum” Sibiu și Colegiul Tehnologic „Școala Națională de Gaz”Mediaș. Astfel, elevi din întreg județul vor susține doar în aceste trei centre examenele.

Rezultatele se vor afișa în 1 septembrie, până la ora 16,00, iar elevii nemulţumiţi de notele obținute pot depune contestaţii între orele 16:00 -20:00. Între 2 şi 5 septembrie vor fi rezolvate contestaţiile, iar în 6 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus