În perioada 28 august - 1 octombrie, Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR) derulează programul „Litoralul pentru Toți”, ediția de toamnă 2017.
"Programul special Litoralul pentru Toți suscita de la an la an un interes crescând din partea turiștilor, cărora le venim în întâmpinare cu sejururi în extrasezon pe litoralul romanesc, la prețuri foarte avantajoase. Pentru a veni în sprijinul turiștilor, lansarea acestei ediții beneficiază de aceleași tarife maximale din ediția din primăvara 2017, ceea ce înseamnă că aceste pachete pot avea și prețuri inferioare acestor plafoane tarifare", anunță FPTR pe site.
Astfel, pentru zona Mamaia – Constanța – Eforie tarifele maximale pentru această ediție (28.08 - 01.10. 2017 - sejur 6 nopți/persoană) ajung până la : 205 lei / 6 N / pers. Hotel 1* fără mic dejun 235 lei / 6 N / pers. Hotel 2* fără mic dejun 265 lei / 6 N / pers. Hotel 3* fără mic dejun 315 lei / 6 N / pers. Hotel 2* cu mic dejun 425 lei / 6 N / pers. Hotel 3* cu mic dejun 485 lei / 6 N / pers. Hotel 4* cu mic dejun 605 lei / 6 N / pers Hotel 5 * cu mic dejun
Pentru sudul litoralului (stațiunile Costinești, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche) tarifele maximale pentru această ediție (28.08 - 01.10. 2017 - sejur 6 nopti/persoană) ajung până la: 159 lei / 6 N / pers. Hotel 1* fără mic dejun 179 lei / 6 N / pers. Hotel 2* fără mic dejun 199 lei / 6 N / pers. Hotel 3* fără mic dejun 269 lei / 6 N / pers. Hotel 2* cu mic dejun 329 lei / 6 N / pers. Hotel 3* cu mic dejun 379 lei / 6 N / pers. Hotel 4* cu mic dejun 469 lei / 6 N / pers Hotel 5 * cu mic dejun
LISTA HOTELURI INSCRISE IN PROGRAM - lista-hot-lpt-toamna-2017
Precizări privind condițiile de derulare a programului: Perioada de desfășurare a acestei ediții este 28 august – 1 octombrie 2017, cu posibilitatea de a fi prelungită. Tariful este pentru o persoană. Nu se valorifică camere în regim de single sau partaje fără acordul prestatorului. Sejurul minim este de 6 nopti dar se pot valorifica și sejururi mai mari de 6 nopti. Pentru prestatorii care oferă servicii de cazare cu mic dejun sau all inclusive, valoarea mesei va fi stabilită de fiecare prestator în parte. Sejururile achitate nu sunt transmisibile și nu se permite restituirea sumelor plătite decât în condițiile legii. Oferta va fi valorificată numai prin agențiile de turism, relația contractuală realizându-se între agenție și turist, respectiv între hotel și agentie. Referitor la tarifele practicate, se menționează ca FPTR propune păstrarea tarifelor de la ediția precedentă, precum și diferențiera pe fiecare categorie de clasificare și între stațiunile din nordul și sudul litoralului. Negocierea tarifelor și a comisioanelor se face de către fiecare prestator în parte cu fiecare agenție parteneră prin încheierea unui contract, anexă la contract sau convenție. Taxele locale se achită separat, de către turist, la recepția hotelului. Sistemul de vânzare a programului “ Litoralul pentru Toți” este primul venit, primul servit.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Turismul Românesc , marea meagra , Federaţia Patronatelor , sejur ieftin mare , litoralul pentru toti , Vama Veche , Cap Aurora , Miss Litoral
Vizualizari: 1105
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Bambolero
Acum 8 ore
Emil
Acum 9 ore
VP
Acum 9 ore
Pintilie
Acum 9 ore
Emil