A ieșit în pensie de la Liceul de Artă, însă pictează și la 76 de ani

În timpurile noastre, oricine știe să tragă o linie puțin mai strâmbă decât ceilalți și reușește să combine două culori într-un mod inedit ajunge la Liceul de Artă și pe parcursul anilor își dă seama că nu se poate trăi din asta. Înainte, însă, nu era așa. Sau, cel puțin, nu este cazul lui Constantin Ilea. Are 76 de ani și încă nu s-a tratat de „boala picturii”. Sute de copii i-au ascultat sfaturile spre deslușirea acestei lumi a artei, fiind profesor la Liceul de Arte din Sibiu mai bine de 11 ani. Părinții lui au vrut să-l facă medic, însă primul tablou pe care l-a văzut în adolescență i-a influențat percepția asupra vieții și, după o muncă de lămurire cu părinții lui, a ajuns la Arte. Cu regret spune că din toți elevii cărora le-a predat, doar unul trăiește din pictură, specializându-se pe cea bisericească.

Constantin Ilea s-a născut în `41, în Turda, într-o familie modestă, cu un tată zidar. A copilărit în centrul industrial al orașului, între fabricile de ciment, gips, var și porțelan. „Îmi petreceam timpul între școală, mult fotbal, săniuș, pescuit... Oricum, fără prea multe griji, dar, din păcate, fără nici o tangență cu arta și cultura. În școala elementară am avut același unic profesor la desen, muzică și educație fizică. Lucram cu conștiinciozitate la orele de desen, care constau în realizarea unor copii după planșe prezentate de profesor, de regulă cu motive populare de țesături sau imprimeuri și caligrafie”, își amintește fostul profesor.

„Această întâlnire cu pictura, pentru mine, a fost un șoc”

La vârsta de 15 ani, s-a mutat, împreună cu familia, la Cluj, unde a dat nas în nas cu prima pictură. Era a unchiului său, Constantin Dinu Ilea, pictor renumit în oraș. „Această întâlnire cu pictura, pentru mine, a fost un șoc. Am zis în acel moment <<tare aș vrea să pot face și eu așa ceva>>, fără a știi ce implică acest lucru”, mărturisește el. După ce și-a convins familia că el vrea să facă pictură, a dat examenul de admitere la Școala Medie de Artă, unde a fost admis.

„Se pare că m-am descurcat, deși termenul de compoziție îl auzeam pentru prima oară. Deci, practic, inițierea mea în artă s-a întâmplat în perioada liceului, unde am avut marea șansă de a avea un profesor de specialitate excepțional. Am urmat Institutul de Arte Plastice <<Ion Andreescu>>, unde, pe parcursul a șase ani, durata studiilor, mi-am adâncit cunoștințele în ale picturii, deși, inițial aș fi dorit să urmez sculptura”.

„Pictura e ca o boală”

După absolvire, a primit repartiție la Școala Medie nr. 3, azi Liceul „O.Goga” din Sibiu, unde a predat desen tehnic, ceea ce nu i-a prea plăcut. La câțiva ani după ce s-a transferat în cooperația meșteșugărească, s-a reîntors în învățământ, la Liceul de Artă din Sibiu, unde a lucrat până la ieșirea în pensie.

„Când lucram cu elevii din clasele mari, 10, 11, 12 aveam ședințe de lucru de trei-cinci ore legate, desen, pictură, sau atelier. Or, în ceastă situație, profesorul devine un coleg mai vârstnic al elevului, un coleg ce posedă mai multe cunoștințe, dispus să dezbată cu el problemele referitoare la un subiect sau la tema în discuție, indiferent de poziția acestuia”, descrie relația pe care a avut-o cu elevii.

Pentru el, „pictura e ca o boală”, iar cu timpul „se cronicizează și atunci tot ce te înconjoară, cu tot ce intri în contact: natură, literatură, muzică, imagini TV, film etc. îți poate aduce idei spre o posibilă lucrare de pictură. Așa că pictez tot timpul, nu neapărat cu pensula în mână”. Articolul a fost publicat în revista „Orașul Artiștilor” din cadrul proiectului „Art Point-Orașul Artiștilor” desfășurat la Sibiu, în zona Turnul Sfatului. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

de Madalina Micu