Duminică,
03.07.2022
Cer Senin
Acum
19°C

Trei șoferi băuți la volan, prinși ieri de polițiști

Trei șoferi băuți la volan, prinși ieri de polițiști

Polițiștii sibieni au depistat ieri în trafic mai mulți conducători auto aflați sub influența alcoolului, precum și un sibian care conducea o mașină cu o remorcă, cu un număr de înmatriculare fals.

Astfel, duminică, 10 septembrie, în jurul orei 11,45, pe DN 14, în afara localităţii Şeica Mare, poliţiştii au depistat în trafic un conducător auto aflat sub influenţa alcoolului. Şoferul în vârstă de 53 de ani, domiciliat în municipiul Mediaş, conducea autoturismul pe direcţia Mediaş – Sibiu, iar la testarea cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, transmit polițiștii printr-un comunicat de presă. Pe numele medieşeanului a fost întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

În aceeași zi, în jurul orei 20,50, pe DJ 104 D, între localităţile Brădeni şi Retiş, poliţiştii au identificat un alt conducător auto aflat sub influenţa alcoolului, cetăţean străin în vârstă de 48 de ani. La testarea cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care pe numele său a fost întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

În jurul orei 21,00, pe strada Gării din oraşul Avrig, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 55 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că şoferul are dreptul de a conduce suspendat, iar la testarea cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii au întocmit dosar penal, bărbatul fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat.

În jurul orei 06,30, în municipiul Sibiu, pe Calea Şurii Mari, poliţiştii rutieri au oprit pentru control un autoturism care tracta o remorcă, autoturism condus de către un sibian în vârstă de 50 de ani. La verificarea documentelor remorcii, s-a stabilit că numărul de înmatriculare aplicat era fals, astfel încât, pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tractare a unei remorci neînmatriculate şi cu număr fals, transmit polițiștii printr-un comunicat de presă.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Vizualizari: 587

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus