Conducerea Bibliotecii Județene Astra anunță că începând cu data de 1 octombrie 2017, pentru o perioadă de două luni, prin Compartimentul pentru Copii și Tineret, va derulează gratuit un curs de limba germană pentru copii.
Acest curs se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 9 ani, nivel începător, și se va desfășura în foaierul Bibliotecii ASTRA, în fiecare sâmbătă, între orele 11:00 și 12:30.
”Cursul va fi susținut de Maria Mânzat și Briana Roman, două dintre voluntarele care au sprijinit activitățile desfășurate în cadrul programului de vară BiblioVacanța, organizat de Compartimentul pentru Copii și Tineret. Cele două eleve propun activități de învățare a noțiunilor de bază ale limbii germane, utilizând metode interactive și ludice”, explică reprezentanții bibliotecii.Înscrierea participanților la cursul de germană se va face, personal, de către unul dintre părinți, direct la Compartimentul pentru Copii și Tineret al Bibliotecii ASTRA, Corp B, în limita a 15 locuri disponibile. Persoană de contact: Daniela Sava, bibliotecar, tel. fix: 0269 210 551.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Biblioteca Județeană , ochelari gratuit , Concursului Internaţional , Anastasia Soare , Briana Roman , Daniela Sava , Limbă Germană , Pentru Sibiu , Maria Mânzat , Bucuria Copiilor
Vizualizari: 2713
Ultimele comentarii
Acum 39 minute
AndreiM
Acum 49 minute
Dragoș Ratiu
Acum 49 minute
O sibianca
Acum 1 oră
Cetatean
Acum 1 oră
Hermann Stadt