Judecătoria Aiud a admis cererea lui Ilie Carabulea de liberare condiționată din penitenciar, unde a fost închis la finele lunii iunie 2017, ca urmare a finalizării procesului pornit de DNA, în dosarul Carpatica Asig – ASF. Contestația procurorilor anticorupție împotriva liberării condiționate va fi judecată luni.
Inițial, contestația procurorilor anticorupție împotriva liberării condiționate a lui Ilie Carabulea trebuia judecată de către Tribunalul Alba pe 9 octombrie. Avocatul lui Carabulea a cerut, însă, preschimbarea termenului, care a fost fixat mai devreme, pentru ziua de 25 septembrie.
Contestația vine ca urmare a hotărârii dată de Judecătoria Aiud, în 30 august anul acesta. În acea zi, cu ajutorul unui avocat din oficiu care a fost plătit, parțial, cu suma de 32,5 lei din bugetul Ministerului Justiției, Carabulea a convins judecătorul de drepturi și libertăți al Judecătoriei Aiud că merită să iasă de după gratii. „Admite propunerea formulată de Comisia privind individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Aiud şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului CARABULEA ILIE, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 56/2016 din data de 28.06.2017, emis de Curtea de Apel Bucureşti în baza sentinţei penale nr. 44/08.03.2016. Atrage atenţia petentului condamnat asupra cauzelor de revocare a liberării condiţionate”, se arată în hotărârea Judecătoriei Aiud, din 30 august.
Ilie Carabulea a fost încarcerat, pentru a doua oară, în Penitenciarul Aiud în ziua de 28 iunie 2017, ca urmare a sentinței definitive din dosarul Carpatica Asig – ASF, dosar în care Ilie Carabulea a primit o pedeapsă de cinci ani, cu executare. O treime din această pedeapsă a fost redusă, având în vedere că Ilie Carabulea are peste 60 de ani (anul acesta a împlinit 70 de ani). De asemenea, din restul de 40 de luni de executat au fost scăzut și cele 18 luni și 15 zile, petrecute în arest (la Poliție și la domiciliu) pe parcursul derulării urmăririi penale și a procesului. Citește și Carabulea, condamnat din nou la închisoare cu executare. Sentința este definitivă
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Apel Bucureşti , Ilie Carabulea , Penitenciarul Aiud , Carpatica Asig , Judecătoria Aiud , Judecătoriei Aiud , Tribunalul Alba , Ministerului Justiției , liberare conditionata , Pentru Sibiu , Penitenciarului Aiud , condamnat , eliberare , cand va fi eliberat carabulea
Vizualizari: 3051
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Ciupercutza
Acum 2 ore
Bogdan
Acum 2 ore
Hermannstädter
Acum 3 ore
Cetateanul turmentat
Acum 4 ore
Till Eulenspiegel