Marţi,
14.05.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Carabulea, condamnat din nou la închisoare cu executare. Sentința este definitivă

Carabulea, condamnat din nou la închisoare cu executare. Sentința este definitivă

Patronul holdingului Atlassib, Ilie Carabulea, a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul Carpatica Asig – ASF, dosar în care, pe fond, pedeapsa pe care o primise era de șase ani și jumătate.

Pedeapsa a fost redusă cu 18 luni de către Înalta Curte de Casație și Justiție a României, care a pronunțat în cursul zilei de miercuri sentința în dosarul pus pe rolul instanței de către Direcția Națională Anticorupție. Informația potrivit căreia Ilie Carabulea (70 de ani) a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu suspendare a fost difuzată de Agerpres, care nu oferă, deocamdată, detalii și despre celelalte persoane judecate în același dosar: Dan Radu Rușanu (fostul șef al Autorității de Supraveghere Financiară, care pe fond a fost achitat) ori Laura Chițoiu (soția fostului ministru al Finanțelor, care a fost condamnată pe fond la un an cu suspendare). Pe fond, Curtea de Apel București a condamnat penal și societatea Carpatica Asig pentru dare de mită în formă continuă, amenda dispusă de prima instanță fiind de 600.000 de euro.

Actualizare 18:30 Potrivit minutei ÎJJC, Carabulea a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, din care se scade perioade de un an, șase luni și 15 zile, executate în arest preventiv pe perioada urmăririi penale și, ulterior, a procesului. În cei cinci ani de condamnare cu executare stabiliți de instanță au fost incluse și cele 389 de zile de pedeapsă, neexecutate în urma eliberării condiționate din Dosarul Apostu. Totodată, lui Ilie Carabulea îi este interzis în următorii cinci ani să mai ocupe vreo funcție într-o societate comercială.

În ceea ce privește Carpatica Asig, societatea a fost condamnată la plata unei amenzi penale de 250.000 de lei.

Marian Mîrzac, fost angajat al lui Carabulea în fruntea Carpatica Asig, a fost condamnat la o trei ani și șase luni de închisoare, din care se scade luna petrecută în arest.

Doi ani și șase luni de închisoare a primit și Radu Mustățea, fost membru al consiliului de administrație ale Carpatica Asig. Pedeapsa acestuia va fi scăzută cu luna petrecută în arest preventiv.

Fosta directoare a Carpatica Asig, Ina-Ana Crudu, a primit doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani.

Laura Elena Chițoiu, fosta soție a ministrului Finanțelor, a fost achitată, la fel și fostul șef al ASF, Radu Rușanu.

Fiecare inculpat condamnat mai trebuie să achite și câte 7.500 de lei, cheltuieli judiciare ale statului.

Se așteaptă mandatul

În condițiile condamnării definitive a lui Ilie Carabulea, autoritățile polițienești din Sibiu așteaptă să primească mandatul pentru arestarea și escortarea în penitenciar a omului de afaceri sibian. În celălalt dosar în care Ilie Carabulea a fost condamnat definitiv – Dosarul Apostu – Ilie Carabulea a preferat să se prezinte singur la Poliție, evitând astfel camerele de filmat. În Dosarul Apostu, Carabulea a fost condamnat la 18 luni de închisoare cu executare, dar a fost eliberat condiționat după cinci luni.

Mită, cumpărare de influență, instigare la fals

Dosarul Carpatica ASF a devenit cunoscut public la finele lui ianuarie 2014, când procurorii DNA l-au reținut pe Ilie Carabulea, fiind acuzat că prin intermediului unui fost angajat (Marian Mârzac, fost director general al Carpatica Asig, firmă din holdingul controlat de Carabulea) a influențat acțiunile Autorității de Supraveghere Financiară. Condusă de Dan Radu Rușanu, ASF a ”ignorat” mai multe nereguli ale societății de asigurări controlată de Ilie Carabulea. Acesta este acuzat prin rechizitoriu de două infracțiuni de cumpărare de influență, două infracțiuni de dare de mită sau instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, printre altele. Pe 30 ianuarie 2014, Carabulea a și fost arestat în acest dosar. Printre numele judecate în același dosar se mai află și Radu Mustățea, fost membru al consiliului de administrație al Carpatica Asig, dar și Elena Rusu (membru în conducerea Carpatica Asig) și Ina-Ana Crudu (cea care i-a urmat lui Mârzac în fruntea Carpatica Asig). Procurorii anticorupție au trimis în judecată și persoana juridică SC Carpatica Asig SA, ”sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cumpărare de influenţă (două infracţiuni) şi dare de mită (două infracţiuni)”. Printre VIP-urile trimise în judecată în acest dosar se numără și Laura Elena Chițoiu, soția fostului ministru al Finanțelor, fost director în cadrul ASF acuzată de ” constituirea unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu contra intereselor publice contra intereselor publice, care a avut ca urmare obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit”.

 

 

Cauți un loc de muncă sau vrei un job mai bun? Pe turnulsfatului.ro/locuridemunca ai de unde alege. Starbucks, Continental, Stefanini, Wenglor, Takata, Compa, RSK Development, Dream Personal Logistik GmbH, CGS, Trigo Industry Services, Fântânița Haiducului, Harting, Compa, Soma, Kulinarium, Expertarom, Astra Film, Visma, Schunn Service, RUD, Euroconf, DISTRIB SRL, Hilton, Flaro, SmileCredit, Carrefour, Marquardt, GLS, Marlex Duo Company, Standard 8, Einstein și alții angajează acum.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

33 comentarii

raspopitul

Acum 6 ani

Epic: nea Ilie de la Sculărie mere iar la pușcărie. Da' Iohanu ce spune, va mere să-i ducă chiftele?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

mai mult decat sibian

Acum 6 ani

Valorile Sibiului ajung la puscarie. Rad sibienii de nu mai pot dar nu isi dau seama ca oameni ca el le-au dat o felie de paine.
Raspunde

raspopitul

Acum 6 ani

Daca si borfasul asta impostor, devenit „doctor” in transporturi, corupt, escroc, avar, ticalos cu angajatii lui si lacom dupa bani, era o „valoare” locala, atunci chiar ca Sibiul e pierdut definitiv! Nu dadea felii de paine, poate doar coaja de la paine, si aia mucegaita!
Raspunde

///

Acum 6 ani

Bine zis! a dat de lucru multor oameni! Altii n-au facut decat sa-si insuseasca ceea ce nu le apartinea... Cine are urechi de auzit sa auda!
Raspunde

un cititor

Acum 6 ani

Prefer sa ma lipsesc de "felia de paine" data de un hot !!! Cica "valori" hahaha ...
Raspunde

...

Acum 6 ani

da - le-a dat unora de lucru, lucru mult pe bani putini, stres mult si o atmosfera de k,k,t la serviciu. jegul ala merita 50 de ani cu executare nu doar 5.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Fonfu

Acum 6 ani

Uraaaaaaaaaaaaa! Cand urmeaza Polisano?... ca ala nu s-o fi sinucis degeaba.
Raspunde

giyunter da la ooy

Acum 6 ani

Ce spitalul la puscarie? Sau cine de la Polisano? Dl. care a devenit deputat sau senator de Brasov?
Raspunde

Ale

Acum 6 ani

Pai p mana dreapta a lui cand o ia p secretara laura?
Raspunde

Pastorel Abagiu

Acum 6 ani

Celor ce vorbesc, dar habar nu au... In aceasta conjunctura De conflicte si de ura Cel mai fericit e prostul Ca nu le-ntelege rostul
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sfarcontescu Ligia

Acum 6 ani

Ne pierdem valorile, oameni care a-u facut ceva pentru acest oras si pentru poporul nostru cu traditii milenare!
Raspunde

...

Acum 6 ani

cei care "a-u facut" ceva pentru tine "a-u facut" o mare greseala. tu esti o valoare doar daca te pui in modul.
Raspunde

Pop

Acum 6 ani

Iar mere nea Ilie, HARCIOGU LIBIDINOS, la biblioteca... Costica Dumnezeu o sa-l indrume iar.
Raspunde

politrucul

Acum 6 ani

Bah Pop, de buna sama ca tu tânjești la "bijuteria" HARCIOGULUI LIBIDINOS!
Raspunde

thornton percival hareton ironcastle

Acum 6 ani

Mai are un singur dor: sa faca parnaie la marginea marii. Nu vrea mobilier bogat; sa-i împletim un pat din tinere ramuri...
Raspunde

///

Acum 6 ani

Mare poet esti, bre! Cand ti-ai dat bacul sau urmeaza sa-l sustii in august pt. ca ai corigente?
Raspunde

rappaport comissiona_prepurgel

Acum 6 ani

Pana acum, dadea de lucru la sibieni ; de acum incolo, da de lucru la gardieni...
Raspunde

...

Acum 6 ani

pai a mai dat de lucru si la c i de la anaf, dna....a dat de lucru la multi. faza urata e ca si copilul lui i-a calcat pe urme si la 25 de ani a ajuns sa fie in atentia autoritatilor. oare e multumit cara de acest lucru? e mandru de copilul lui?
Raspunde

...

Acum 6 ani

la cei...rectific
Raspunde

PARAIPAN

Acum 6 ani

CARABULEa trebuia sa fie de mult pe puscarie, pentru mult timp. Nici nu stiti ce multe magarii si excrocherii a facut. Peste tot pe unde a umblat sau a facut ceva a facut cate hotie. De exemplu: Centru de afaceri / turnurile gemene, a deturnat banii primiti de la comunitatea europeana si de la Staulu Roman. Adica acestea au fost construite fara ca el sa puna bani de la el, ba chiar mai mult a luat fonduri de la aceasta investitie si le-a folosit in alte scopuri. Fermele agricole, le-a luat pe nimic, mituind persoanele in implicate in vanzari sau concesionari de terenuri sau firme. Bani primiti din programe pe fonduri europene folositi pentru alte scopuri decat cele legale. Ca sa nu mai spunem cum si-a consolidat pozitia de transportator. Mai mult cu reclamatii la adresa concurentei, sicane, sabotarea autobuzelor concurentei. Apoi evaziune fiscala in toate domeniile, bancar, transporturi, terenuri, imobiliare,agricultura, animale, asigurari-desigur . Un om sub orice valoare morala, sociala etc. Faptul ca dat de lucru la multi oameni nu justifica ilegalitale facute. Legea este lege pentru toti. El daca a ajuns un baron de Sibiu nu insemna ca este mai presus de lege. Mai mult ca sigur ca face pate din cine stie se organizatii secrete oculte, dar cum am spus aceasta nu-l scuteste de raspunderea in fata legii. Cine a mai fost ca el ?, ca atata timp să stea cu arest la domiciliu, pentru un prejudiciu asa de mare. Gainarii si micii derbedei merg la puscarie iar el merge acasa. Vor mai fi alte condamnari in alte procese pentru alte cauze, tot ca urmare a abuzurilor si a traficului de influenta. Veti mai auzi de el in viitorul apropiat. Are oameni pusi de el in multe posturi cheie, care i-i sunt loiali lui ”taticu Carabulea”. Ca sa nu ami spunem si de functiile lui in asociatia transportatorilor sau de oamenii lui in ministerul transporturilor. Daca ai nevoi de o licentă de trasport in comun in sibiu (in oras sau in judet) NU O PRIMESTI. Adica carabulea nu este de acord. ( nu mai enumer motivele). Desigu, ar fi scris aici un roman despre ilegalitatile lui dar ... ”poate” altadata. Singurul regret, ar fi acela, ca l-a tarat in aceasta mizerie si pe fiul lui. Va salut si sa fiti cuminti.
Raspunde

(-)

Acum 6 ani

Mai "limba" tie ti-o cam crescut nasu!?....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus