Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a comentat astăzi declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis privind justiţia şi lupta anticorupţie acuzându-l pe acesta că ”patronează sistemul corupt de putere din România”. ”Am o revelaţie că printre noi s-a coborât Duhul sfânt şi care ne dă nouă sfaturi, păcătoşilor. Noi, păcătoşii, suntem oamenii politici şi Duhul sfânt ne dă sfaturi. Cred că preşedintele uită că este la fel de om politic ca şi noi toţi. Al doilea lucru pe care îl uită este că funcţionează în dreptul fiecăruia, şi în dreptul domniei sale, prezumţia de nevinovăţie de care s-a bucurat când a fost ales preşedinte al României”, a declarat Tăriceanu.
Liderul ALDE a subliniat faptul că România are probleme serioase cu privire la instituțiile care alcătuiesc statul de drept și că președintele Iohannis ”patronează acest sistem corupt de putere din România”. ”Toată lumea, inclusiv la nivelul Comisiei Europene, încep să aibă semne de întrebare serioase în privinţa funcţionării anumitor segmente din justiţie, toţi recunosc că recomandările care sunt făcute în scrisoarea CE, cele 12 recomandări care să ducă în final la ridicarea MCV sunt bazate pe analiza unor realităţi pe care preşedintele încearcă să le distorsioneze şi să întoarcă în favoarea sa. În România, în momentul de faţă avem serioase deficienţe în privinţa funcţionării instituţiilor care alcătuiesc statul de drept, sunt abuzuri incredibile care sunt aduse în atenţia publică de presă (...) sunt oameni care şi-au luat inima în dinţi şi vin şi spun avatarurile prin care au trecut, şi preşedintele întoarce capul şi spune: eu nu văd lucrurile astea. Evident că le vede, dar nu vrea să le recunoască, pentru că situaţia îi foloseşte. Până la urmă, el este cel care patronează acest sistem corupt de putere din România”, a mai spus Tăriceanu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Comisiei Europene , Călin Popescu Tăriceanu , klaus iohannis , În România , coruptie , stat de drept , Președintele Senatului Univers , Gheorghe Aldea
Vizualizari: 1163
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Q
Acum 8 ore
Newman
Acum 9 ore
Ron
Acum 10 ore
Eu
Acum 10 ore
Emil