Învățătorul care a lăsat Bucureștiul pentru Sibiu. Nu era „un oraș în care mi-aș crește copiii”

A studiat Actoria și Istoria, însă adevărata lui chemare este să fie în jurul copiilor. A crescut în Capitală, iar acum doi ani a recondiționat o șură din județul Alba. Acela a fost momentul în care și-a dat seama că nu-și mai dorește să trăiască în aglomerația și agitația Bucureștiului. A vrut să fie învățător acolo, însă a ajuns la Sibiu. Astăzi, Paul Dărășteanu le ghidează pașii celor mai mici elevi ai Școlii Generale nr. 2 de la secția germană.

Paul Dărășteanu are 31 de ani și a crescut în București. A studiat Actoria și Istoria, iar în urmă cu șase ani și-a dat seama ce-i place cu adevărat să facă. În timpul protestelor de la Roșia Montană, s-a întâlnit cu educatoarea lui care l-a întrebat dacă nu ar vrea să devină educator. La momentul acela își câștiga existența dând meditații la germană. A acceptat și, la scurt timp, și-a dat seama că asta vrea să facă toată viața.

A vrut să locuiasă la țară

În 2015, Paul a lăsat viața din București pentru un cătun din județul Alba. Acolo, a recondiționat o șură și a locuit aproximativ șapte luni de zile. „Bucureștiul e capitala. Acolo se întâmplă multe. Orașul e foarte divers, are farmecul lui, poți să mergi la multe evenimente. Acolo, am familia, școala, prietenii, dar nu e un oraș în care mi-aș crește copiii. Am plecat spre țară. Mi-am cumpărat un teren în Munții Apuseni, am o șură. E puțin extrem. Nu este drum, nu este electricitate, dar am stat acolo și șase-șapte luni. E extrem pentru că stai singur, nu sunt tineri. Mai sunt cinci fumuri, deci atâția locuitori. Am vrut să îmi iau un post acolo, dar am avut multe tabere de copii vara aceasta și s-a ocupat postul. Oricum, planul era: ori acolo, ori la Sibiu”, povestește tânărul învățător.

Ajungând aici, Paul a vrut să fie educator, dar cum s-a înscris și la Facultate, la Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, programul i se suprapunea. Așa a ajuns să fie învățător la Școala Nr. 2, la secția germană. Însă, nu s-a dezis de faptul că își dorește să locuiască la țară. De aceea, face naveta la Sibiu, cu trenul, în fiecare zi. Stă într-o casă la Fântânele, iar ca să ajungă la Sibiu merge vreo 20 de minute pe jos până la gară, după care mai face 30 de minute cu trenul. „Oricum la București pierdeam mult timp pe drum, diferența e că acesta nu e un timp pierdut”.

„Nu sunt domnul învățător, ci Paul”

Pentru el, Sibiul este „orașul meu de suflet din România. Am călătorit destul de mult prin țară. La 17 ani, am făcut o călătorie cu doi prieteni de la teatru, în care ne-am luat noi lumea în cap, cu 50 de lei. Eram speriați, ne gândeam să dormim numai la biserici, la început. Am ajuns și în Sibiu, un oraș ce cucerește. Era 2004. De atunci, am mai fost la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Îmi place că e un oraș întreg, închegat, are un A și un Z. Pe de altă parte, mă fascinează cât e de mic. Mă claxonează părinții la intersecții, mă întâlnesc cu prietenul meu zilnic, fără să ne dăm întâlnire”.

Vorbește cu pasiune și devotament despre meseria lui. În actul didactic, încearcă să aducă ceva nou. Aproape în fiecare săptămână, iese cu cei mici afară, pentru a-și ține lecțiile în mijlocul naturii. „Sunt unele lucruri pe care le-am făcut, tușa mea personală. Există o evoluție în modul meu de predare. În primul an, am făcut ce făcea bunica cu mine. Eram destul de strict, dar mereu simțeam nevoia de a explica o regulă, dacă o impuneam. Asta pentru ca ei să înțeleagă faptul că regulile tot pentru ei sunt concepute. La teme, poate eram diferit, la modul de abordare de învățare a unei limbi străine, stăteam cât mai puțin pe scaun. Încerc să le ofer cât mai multă diversitate, dar să nu fie haos. Le spun faptul că pot face orice, atâta timp cât întreabă, și atunci o putem face împreună, organizat”, explică tânărul. Din același motiv, a încercat să le arate copiilor că trebuie să fie prieteni. „Pentru ei, nu sunt domnul învățător, ci Paul. Suntem prieteni. Eu sunt adultul, eu sunt coordonatorul activităților, eu explic regulile pe care le facem și iau deciziile, dar încercăm să fim prieteni”.

„Simt că fac ceva”

Aflându-se în mijlocul lor, Paul se gândește mereu la viitor. Elevii de astăzi vor fi adulții de mâine, lucru ce-i pune o responsabilitate uriașă pe umeri, însă doar așa simte că poate face ceva. „Îmi place ceea ce fac, simt că fac ceva. Vreau să devină o constantă în viața mea. Am 31 ani, deci profesez de șase ani. Am mai sărit câte un an instituțional, dar am dat meditații,  am luat câte un opțional sau am lucrat ca voluntar cu copiii instituționalizați, învârtindu-mă în același cerc”, spune Paul.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Turnul Sfatului