Miercuri,
28.09.2022
Parțial Noros
Acum
18°C

Interviu cu Amalia Năstase, „Salvați Copiii”: Ministerul aruncă banii pe panseluțe

Interviu cu Amalia Năstase, „Salvați Copiii”: Ministerul aruncă banii pe panseluțe

Spitalul Județean Sibiu a primit, ieri, un incubator performant, grație unei donații a Organizației „Salvați Copiii”, în valoare de 15.000 de euro. Cu acest prilej, atât președintele organizației, cât și ambasadorul acesteia, Amalia Năstase au fost la Sibiu. Într-un scurt interviu acordat Turnul Sfatului, Amalia Năstase spune că Maternitatea din Sibiu, stă, totuși, bine, în raport cu altele din țară. Ea este de părere că Statul ar trebui să se implice mai mult în domeniul sănătății și să nu mai arunce banii „pe panseluțe”. 

Rep: De când sunteți ambasador „Salvați Copiii”?

Amalia Năstase: Acesta este al șaselea an de campanie, iar eu sunt de la început. Am început această campanie neștiind cât va dura. Am zis hai să vedem ce putem face și, de la an la an, am văzut că din ce în ce mai multă lume se alătură, din ce în ce mai multe firme contribuie. Organizația „Salvați Copiii” nu a accesat niciodată bani publici, deci tot ce facem este din donații private. Am avut plăcerea și uimirea să văd că, la un moment dat, de exemplu este un site care vinde cărți, Libris.ro și am zis câte cărți mai cumpără românii ca să mai dea și 2 lei la o carte ca să ajungă la „Salvați Copiii”. Ei bine, anul acesta au strâns 70.000 de euro din donații ale fiecărui om care a cumpărat o carte. Majoritatea au donat un leu, doi lei. Deci, se poate și cu donații de un leu. Aceste dotări, pur și simplu, ajută un copil să respire. Aceasta este problema lor: cum sunt așa mici, nu pot să respire. Când știi că tu cu acești doi lei, ai dat oxigen unui copil mic este un sentiment pe care puține lucruri pot să-l egaleze.

Acesta a fost motivul pentru care v-ați alăturat „Salvați Copiii”?

Da, acesta este motivul. Când m-am alăturat, eu aveam doi copii, dar între timp mi-a făcut poftă și am mai făcut unul (râde). Pe mine, m-au învățat foarte multe copiii. Și ai mei și cei de la „Salvați Copiii”. Îi văd că sunt luptători și sunt sinceri. La ei nu există disimulare, nu există nici: trebuie să fiu așa că așa vrea societatea. Nu. Și așa ar trebui să fim toți, ar trebui să nu ne prefacem, iar cei micuți au o forță și o capacitate de a lupta pe care la adulți rar o întâlnim. Sunt acele povești de unu la un milion când se luptă cineva să ajungă pe Everest. Același lucru fac cei mici când se nasc cu incapacitate respiratorie. Ei urcă pe Everest și noi îi ajutăm să urce.

amalia nastase maternitate sibiu Foto: Facebook Spitalul Județean Sibiu

Ați mai fost prin multe maternități. Cum arată Maternitatea din Sibiu?

Am văzut maternități cu incubatoare din 1960. Nu vreți să știți cum arată acelea. Sunt din lemn, sticlă... Zici că sunt expuse la Muzeul Antipa. Sper să nu le mai văd când mă voi întoarce și sper să se implice mai mult Ministerul. Dar, Sibiul stă bine. Pentru numele lui Dumnezeu, sunt spitalele lor. Sunt și ale comunităților locale, dar aparțin de Ministerul Sănătății. Nu pot să stea să ajungem noi să strângem niște bani. Noi, în toată campania am strâns trei milioane de euro. Ministerul aruncă trei milioane de euro pe panseluțe.

Deci, există bani?

Da. Bani sunt, dar nu sunt gestionați bine. Nu că e o întâmplare, ci pentru că fiecare are niște interese pe care și le servește. Iar interesul principal este să ai cu cine să-ți faci aceste interese. Căci dacă tu nu ai grijă de copilașii aceștia, care majoritatea nu merg la școală, abandonul școlar a crescut, se îmbolnăvesc, nu sunt vaccinați, nu îi ajută statul să fie vaccinați, ce să faci cu ei? Că aceasta este generația ta de peste 20 de ani. Dacă nu-i ajuți și nu-i crești, cine o să te mai voteze?

Noi, oamenii de rând, cum am putea ajuta?

Uite, și o donație de doi lei, și un SMS de doi euro la 8844 cu cuvântul SALVEZ ajută. Și vorbesc foarte serios. Majoritatea donațiilor sunt așa de doi euro, 3 lei, 4 lei. Și dacă toți oamenii care dau taxe la stat pe salariu ar semna formulare. Îți trebuie doar o semnătură și CNP-ul. Cu totul altele ar fi ajutoarele pe care noi le-am da mai departe. Conștientizare: cu o singură semnătură poți salva o viță. Este așa de simplu.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

4 comentarii

Vasiu

Acum 4 ani

Kazan, de ce nu sustii demersurile celor de la ,,Salvati Copiii"? Nu iti pasa nici de sibieni, nici de tinerii acestei tari! Ai ajuns senator din greseala! Rusine sa iti fie ca nu ne reprezinti in Parlamentul Romaniei!
Raspunde

...

Acum 4 ani

sa-i fie rusine...ca sovi sustine, ca sovi nu-i obraz gros precum kazan, kazan stie sa dea numa'cizme de cauciuc
Raspunde

Gyuntar dela Ooy

Acum 4 ani

Bah, cum stau io shi ma uitz la poza, ash zace ca madam Nastasa, o petrecut mult timp in incubator, ca tare ghine-i "crescută"!...
Raspunde

gospodina

Acum 4 ani

S-a maritat cu Nastase, cu 35 de ani mai batran decat ea si a reusit s-ao imbatraneasca si pe ea. La 40 de ani arata ca de 55 cu toate vopselele...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus