Sâmbătă,
16.08.2025
Cer Senin
Acum
21°C

Trei turiști au rămas aseară încuiați în Turnul Sfatului

Trei turiști au rămas aseară încuiați în Turnul Sfatului

Trei turiști au trecut joi seară printr-o experiență neplăcută după ce au rămas încuiați în Turnul Sfatului, în afara orelor de program.

Evenimentul a avut loc după ora 20:00 și imediat când și-au dat seama că cineva i-a uitat în turn aceștia au sunat la 112. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu au declarat că la ora 20:03 au primit un apel de urgență prin care li se semnala situația neobișnuită. Cazul a fost preluat apoi de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu.

Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu a explicat faptul că cei trei turiști nu s-au panicat și nici nu au avut probleme medicale, ci foarte probabil au fost pur și simplu uitați în turn. Problema nefiind una cu adevărat gravă, reprezentanții ISU i-au contactat pe cei ai Casei de Cultură a Municipiului, administratorul clădirii, care au trimis repede pe cineva să descuie. Neoficial, se pare că nu este pentru prima dată când se întâmplă ca turiștii să fie încuiați în turn după orele de program, deși există camere de supraveghere.

Contactat de reporterul Turnul Sfatului angajatul care se ocupă de bilete și supraveghează fluxul de turiști a confirmat incidentul însă a refuzat să facă orice fel de declarație.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

4 comentarii

Gyuntar dela Ooy

Acum 7 ani

Mno, acum vinitz de-acas'! Acum intzalieg shi io di ce articolele par scrisă pe jenunchi, de nishte incepatuori! Da' sh-ashe, nooi va iughim bah, ca to' de-ai nosht'i paretz a hi...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

idgaf

Acum 7 ani

Eu cred ca turistii erau boschetari si se gandeau sa ramana peste noapte, dar au ramas fara alcool si au vrut sa coboare :P
Raspunde

PaceFacatorul de la Varsovia

Acum 7 ani

Dl Dobre mi-ati inveselit,cu siguranta fara premeditare, seara: ''... când și-au dat seama că cineva i-a uitat în turn ...''.
Raspunde

idgaf

Acum 7 ani

haha "turisti" studenti de valcea poate
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus