Românul uită repede, este o vorbă și din păcate e perfect adevărată. Ce ați văzut în aceste zile cu scandalul noului spital al Sibiului este o poveste care se repetă. Și asta, pentru că sibianul, la fel ca toți românii, uită repede.
Prin 2007, administrația locală din Sibiu era în discuții avansate cu Ministerul Apărării, pentru un transfer de terenuri, în urma căruia pe poligonul militar de pe Calea Poplăcii să se construiască un spital nou. Negocierile au fost lungi și anevoioase. S-au schimbat miniștri, s-au schimbat prefecți, s-au tăiat sute de copaci pentru miile de documente trimise la București și înapoi. În final, a apărut o hotărâre de guvern. Într-o perioadă era foarte aproape. Chiar se putea construi un spital nou. S-a ajuns până acolo, încât s-au bugetat 426.669 de lei pentru întocmirea proiectului noului spital. S-a făcut licitație, s-a contestat licitația, a fost respinsă licitația, s-a făcut proiectul pentru locația Calea Poplăcii. Doar că dintr-o greșeală, unii spun voită, s-a trimis greșit la Ministerul Sănătății, din partea Ministerului Apărării, o altă carte funciară. În acte, în loc de documentele poligonului de pe Poplăcii, a ajuns un CF al unui alt poligon militar, aflat pe Valea Săpunului, în spatele hypermarketului Real. Proiectul a fost demarat pe terenul de pe Valea Săpunului în ultimele luni de supraviețuire a Alianței D.A. ”Dupa destrămarea alianței, democrații au pus tot timpul bețe în roate, ca să nu se facă nimic. Când au ajuns la putere PD-L-iștii, iar nu au avut tragere de inimă, pentru că nu au dorit să îl pună din nou pe primarul Iohannis într-o postura bună”, spuneau pentru Turnul Sfatului surse din cadrul Prefecturii Sibiu, în anul 2009.
S-a încercat, mai mult de formă, o urgentare a creării de documente pentru spitalul de pe Valea Săpunului. Niciodată, însă, nu a fost o soluție de luat în seamă. Interesant ce spunea atunci Paul Porr, consilier județean în 2009, actual președinte al FDGR. "Nu a fost nicio eroare când a fost dată acea primă ordonanță de guvern, cei de la Armata și-au dat seama că pe Calea Poplăcii este o mină de aur și de ce să dea terenul pentru un spital, când pot să îl vândă pentru un mall sau ceva de genul. Au venit apoi că a fost o eroare regretabilă, dar nu a fost deloc așa", spunea Paul Porr.
Din 2009, până în 2016 au fost la Ministerul Apărării Gabriel Oprea, Mihai Stănișoară, Corneliu Dobrițoiu și Mircea Dușa. Niciunul nu a putut sau nu a vrut să rezolve problema poligonului din Calea Poplăcii.
Acum, în 2017, după opt ani, istoria pare să se repete. Consiliul Județean reușește să facă rost de la ADS de un teren pe Calea Șurii Mici. În pană de idei, descălecați la Sibiu, premierul Mihai Tudose și președintele PSD, Liviu Dragnea spun că se va face spital. ”Există chiar și teren”, zice Dragnea. Se proclamă investiția drept prioritate zero, iar lucrurile păreau din nou roz. A doua zi, președintele interimar al PSD Sibiu, Bogdan Trif, spune că terenul de pe Calea Șurii Mici nu e bun. Că ar fi mai OK cel de pe Calea Poplăcii. Vorba primarului din Cârța, pesedist, dealtfel: Băăă! Băăă, voi sunteți cretini cu toții? Băăă, vreți să vă ia lumea la sapă pe stradă?
Trif face o clacă la Instituția Prefectului cu fostul secretar al primăriei Roșia, Adela Munteanu, cu șeful Casei Județene de Asigurări de Sănătate, Vasile Spineanu, și cu rectorul Academiei Forțelor Terestre, Ghiță Bârsan, decretând că au ei rețeta noului spital. Se face transfer de terenuri. Adică același transfer de care am vorbit prin 2007. ACUM ZECE ANI! Transfer picat din cauza lăcomiei, așa cum zice Paul Porr, ori din cauza jocurilor politice, așa cum vor confirma toți prefecții de Sibiu care s-au scurs din acel moment.
În concluzie, sibienii au avut spital nou după cum urmează:
În 2007 pe Calea Poplăcii
În 2009 pe Valea Săpunului
În 2016 pe Calea Șurii Mici
În 2017, din nou, pe Calea Poplăcii.
Locațiile celor trei spitale care nu s-au mai construit niciodată. Triunghiul Bermudelor made in Sibiu
P.S. După primul episod al bătăii de joc, Turnul Sfatului propunea în glumă să se mărească măcar puțin capacitatea spitalului de nebuni. Acum, însă, avem nevoie la modul serios de o pușcărie insalubră.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Casei Judeţene , Paul Porr , Alin Bratu , Calea Şurii Mici , Liviu Dragnea , Mircea Dușa , Turnul Sfatului , Bogdan Trif , Instituția Prefectului Sibiu , comentariu , Valea Săpunului , Ministerul Apărării Naționale , Consiliul Județean , spital nou , Mihai Tudose , Academiei Forțelor Terestre , Prefecturii Sibiu , Adela Munteanu , Ministerului Apărării Naţional , Ghiță Bârsan , Ministerul Sănătății , Calea Poplăcii , Pentru Sibiu , În Triunghiul Bermudelor , Bulevardul Spitalelor , Mihai Stănişoară , Corneliu Dobrițoiu , Ministerul Apărării Gabriel Op , Vasile Spineanu
Vizualizari: 3308
Ultimele comentarii
Acum 53 minute
Joe Doe
Acum 1 oră
MergeTreaba
Acum 1 oră
Asdfasdf
Acum 1 oră
Georje
Acum 1 oră
Uncas