N-ar trebui să lăsăm vremea urâtă să ne țină în casă, când Sibiul este plin de evenimente precum competiții sportive, piese de teatru, festivalul Ars Hungarica și multe alte evenimente adresate tuturor vârstelor.
Vineri, 10 noiembrie
Susținătorii echipei galben-albastră, BC CSU Sibiu, sunt așteptați la Sala Transilvania, la ora 19:00, să-și susțină echipa favorită la meciul împotriva echipei BC Timba Timișoara.
Cei care nu au ajuns încă la Festivalul Ars HUNGARICA, evenimentul care prezintă cultura maghiară, mai au încă timp în acest weekend să facă cunoștință cu patrimoniul și tradițiile maghiare. Mai jos, vă prezentăm programul complet de astăzi:
10.00 – Teatru de păpuși – Marionetele din Cluj: Regele Mátyás merge la furat / Sala mică Thalia 16,00 – Deschidere Fórum – Festivaluri maghiare din Transilvania – public țintă și politici culturale / Pavilonul Multicultural Muzeul Astra 17,00 – Prezentare de carte – Hargita Szász: 365 / Biblioteca Habitus 19,00 – Spectacol literar-muzical – Gyulay Zsuzsanna & Strófa Trió: ARANYHÍD / Librăria Habitus 21,00 – Concert – Kozma Orsi Quartett: Prints Of 10 Years / Atrium (Intrarea 15 lei sau Tichet Festival cu rezervarea locurilor la numărul de telefon: 0723.287486).
La Sala Thalia începe „Sibiu Jazz Competition”, ce va ține tot weekend-ul. Pentru prima oară are loc separat de Festivalul de Jazz. Începând cu ora 19:00, publicul poate asculta formații noi de jazz din țări precum Belgia, Italia, Luxemburg, Polonia, Rusia, Ungaria sau Turcia. Cei care vor interpreta vineri sunt: Bianca Olteanu Quartet (RO), Yuliya Perminova (RU), Mario Rafael Trio (HU), Pasquale Mandia Trio (IT), Well in Case (IT).
La Teatrul Gong va avea loc spectacolul de dans contemporan „Dorian”, recomandat tinerilor cu vârsta peste 10 ani. Acesta va începe la ora 19:00 și are ca subiect un bărbat care este pus față-n față cu vestea că sfârșitul lumii va veni în 24 de ore.
În cadrul Mozaic Jazz Festival, care se va termina duminică, publicul va putea asculta artiști internaționali consacrați, proiecte inedite, dar și artiști români. Prețul unui bilet este de 70 lei/zi și 160 lei /abonament. Va începe la ora 19:00 cu reprezentația lui Isfar Sarabski, iar la 20:30 vor cânta Gilad Atzmon & The Orient House Ensemble.
Sâmbătă, 11 noiembrie
În localitatea Cristian, Asociația My Transilvania va pune la cale un brunch de iarnă cu tema „Slănină și ceapă”. Acesta va începe de la ora 11:00 și se va încheia după-masa.
La Teatrul Gong, vor avea loc ateliere de creat povești pentru copii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani, de la ora 10:00 și 12:00. Tot aici, de la ora 11:00, se va desfășura „Magia baloanelor de săpun”, cu Iulia Benze și Kurt Murray, recomandat copiilor peste trei ani. De la ora 18:00, cei mici dar și cei mari vor putea fi prezenți la spectacolul „Scamatorii”, care este o adaptare după „Ocolul infinitului mic pornind de la nimic”, de Marin Sorescu. Spectacolul de dans contemporan „Dorian” se va repeta și în această seară, de la ora 19:00.
La Biblioteca Astra, în Sala Festivă, iubitorii de teatru vor putea vedea „Oscar și Buni Roz”, o poveste emoționantă scrisă de Eric Emmanuel Schmitt. Spectacolul începe la ora 19:00, iar prețul unui bilet este de 15/10 lei. Programul festivalului Mozaic Jazz din această zi este:
-ora 19:00 - Mn’JAM Experiment, -ora 20:45 - Steve Coleman and Five Elements.
A treia ediție a Campionatului Național Powerlifting se va desfășura la Shopping City Sibiu, începând cu ora 13:00. Sunt așteptați în jur de 70 de sportivi bine pregătiți, la toate categoriile de vârstă și greutate, atât masculine, cât și feminine.
Duminică, 12 noiembrie
Este ultima zi a festivalului Ars HUNGARICA. Programul acestei zile: 1:00 – Concert – Kájoni Consort: Mandolina și Biblia mea / Biserica Reformată; 12:30 – Concert – Medve Sándor & Brita Leutert: De la muzica barocă până la jazz / Biserica Romano Catolică Sf. Treime; 19:00 – Concert – Falusi Mariann & Sárik Péter: Viața e frumoasă cu jazz / Teatrul Gong; 21:00 – Clubbing – DJ Smoothnoise / Faust Cafe und Disko.
La Teatrul GONG, de la ora 18:00 se repetă spectacolul „Scamatorii”, în care animația este la ea acasă. Prețul biletului este de 7 lei.
Campionatul Național de Powerlifting continuă și în această zi. Iubitorii de sport sunt așteptați să susțină sportivii participanți, începând cu ora 13:00.
Sibiu Jazz Competition se încheie în această duminică. Programul ultimei seri a competiției desfășurate la Sala Thalia, începând cu ora 19:00 este: Gottfried di Franco 5et (BE), Bija (IT), Pol Belardi's Force (LU), Big Band Gaio - 35 de ani. Seara se va încheia cu Gala de Premiere. Cel mai tânăr festival de jazz din Sibiu, Mozaic Jazz Festival, se încheie în această zi. Cei care vor performa în ultima seară sunt: de la ora 19:00-Arcuș Trio, iar de la ora 20:45- Olli Hirvonen.
La Biblioteca Astra, în Sala Festivă, de la ora 19:00, se joacă piesa de teatru „Necunoscuta Cunoscută”, care prezintă un cuplu aflat la sfârșitul relației încercând să-și dea seama cum au ajuns în acest punct. Prețul unui bilet este de 15/10 lei.
-de Bianca Voșloban
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Mozaic Jazz Festival , La Teatrul Gong , Campionatul Naţional , Sala Transilvania , Teatrul Gong , Sala Thalia , Shopping City Sibiu , Libraria Habitus , Ars Hungarica , Timba Timişoara , La Teatrul , Faust Cafe , Sala festivă a Bibliotecii Jud , Five Elements , Kurt Murray , Steve Coleman , La Sala Thalia , Marin Sorescu , Medve Sándor , Biserica Reformată , Buni Roz , Eric Emmanuel Schmitt , Bianca Voșloban , Biblioteca Habitus , Brita Leutert , Deschidere Fórum , Falusi Mariann , Gyulay Zsuzsanna , La Biblioteca Astra , Hargita Szász , Kozma Orsi Quartett , Kájoni Consort , Pavilonul Multicultural Muzeul , Prints Of , Regele Mátyás , Strófa Trió , Sárik Péter , Asociația My Transilvania , Tichet Festival , Arcuș Trio , Gilad Atzmon , Isfar Sarabski , Olli Hirvonen , The Orient House Ensemble , Adi Bulboacă , Bianca Olteanu Quartet , Big Band Gaio , Biserica Romano Catolică Sf , Campionatului Național Powerli , Festivalul Ars , Iulia Benze , Mario Rafael Trio , Necunoscuta Cunoscută , Pasquale Mandia Trio , Pol Belardi , Sibiu Jazz Competition , Yuliya Perminova
Vizualizari: 2613
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Pastor Marginas
Acum 12 ore
Pastor Marginas
Acum 12 ore
Emil
Acum 13 ore
Pastor Marginas
Acum 13 ore
JFK