Procurorii DIICOT Sibiu au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 ore a lui Aurel Ilie Faur, pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă şi act sexual cu un minor. Acesta ar fi abuzat sexual cel puțin șapte minori, proveniți din centre de plasament și din familii sărace, dar surse din cadrul anchetei spun că numărul lor ar fi mult mai mare. Bărbatul obişnuia să ademenească la domiciliul său, de pe strada Mitropoliei nr 7, minori cu vârste cuprinse între 12-15 ani, cărora le oferea alcool și etnobotanice și apoi filma actele sexuale. Aurel Faur ocupa abuziv un spațiu din clădirea din centrul orașului.
În 05.10.2017, procurorii DIICOT - Sibiu au fost sesizaţi cu privire la faptul că un minor dintr-un centru de plasament de pe raza municipiului Sibiu, în vârstă de 13 ani, a fost abuzat sexual de către inculpatul Faur Ilie Aurel, în vârstă de 43 de ani din municipiul Sibiu, care, cu ocazia întreţinerii actelor sexuale cu minorul a realizat mai multe materiale video pe care le-a prezentat şi altor beneficiari ai centrului pe care îi invita la domiciliu său, se arată într-un comunicat al DIICOT.
"Din probele administrate în cauză a rezultat faptul că în vara anului 2017 minorul a fost supus la acte sexuale de către inculpatul Faur Ilie Aurel la locuinţa acestuia din municipiul Sibiu, iar pentru a-l determina să fie de acord cu întreţinerea actelor sexuale inculpatul i-a oferit băuturi alcoolice şi substanţe cu efect psihoactiv („etnobotanice”)", transmit procurorii.
Ulterior, din investigaţiile efectuate în cauză a rezultat faptul că inculpatul a obişnuit să ademnească la domiciliul său minori din medii defavorizate (centre de plasament sau familii nevoiaşe) cu vârste cuprinse între 12-15 ani, pe care îi determina să întreţină raporturi sexuale în vederea producerii de materiale pornografice, în special minori de sex masculin cât şi o minoră de sex feminin în vârstă de 15 ani.
Până în acest moment au fost identificaţi şi audiaţi un număr de şapte minori care au fost exploataţi de către inculpat prin supunerea sau determinarea la acte sexuale, în scopul producerii de materiale pornografice.
Cu ocazia percheziţiei informatice au fost recuperate de pe telefonul inculpatului mai multe materialele pornografice pe care le-a produs cu ocazia întreţinerii de relaţii sexuale, respectivele fişiere fiind prezentate de către inculpat spre vizionare atât minorilor care-l vizitau la domiciliu cât şi altor cunoscuţi ai acestuia.
Astăzi, 16.11.2017 Tribunalul Sibiu a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 zile.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 8287
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Q
Acum 3 ore
Newman
Acum 3 ore
Ron
Acum 4 ore
Eu
Acum 5 ore
Emil