Joi,
10.10.2024
Partial Noros
Acum
25°C

Autorul jafului de la Avrig  a fost arestat

Autorul jafului de la Avrig  a fost arestat

Actualizare. Judecătoria Avrig a dispus arestarea preventivă pe 30 de zile pentru presupusul autor al tâlhăriei calificate din 13 noiembrie.

Știre inițială. Un bărbat suspectat că a comis jaful din 13 noiembrie de la Avrig a fost reținut astăzi de polițiștii sibieni. Jaful a avut loc luni, cu câteva minute înaintea prânzului, când o persoană necunoscută, de sex masculin, a pătruns în sediul unei case de schimb valutar și de amanet, de unde, amenințând casiera de serviciu cu acte de violență, a sustras bijuterii și bani. Prejudiciul se ridică la suma de 6.600 de lei.

Bărbatul are 25 de ani și locuiește în Avrig, iar prejudiciul nu a fost încă recuperat, transmit reprezentanții IPJ Sibiu. Față de persoana în cauză a fost luată măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând ca, în data de 18 noiembrie, bărbatul să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Acesta riscă o pedeapsă cuprinsă între 3 – 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, conform art. 233 și 234 alin. 1, litera c) și f) din Noul Cod Penal.

Citește și Jaf violent la o casă de schimb valutar și amanet. „Purta o mască Anonymus“ și VIDEO cu jaful de la casa de amanet. A durat 12 secunde

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

a

Acum 6 ani

barbatii cu televizoarele de la dedeman au fost? sau au fost mai barbati? sau fiindca a fost peste 12 secunde se inmulteste proportional... :)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus