Doi tineri din Cisnădie sunt cercetați sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, respectiv distrugere, transmit reprezentanții IPJ Sibiu. Polițiștii i-au prins ieri, 16 noiembrie, după ce weekendul trecut, pe fondul consumului de alcool, cei doi au lovit la întâmplare un bărbat pe stradă, și au ajuns la poliție. În drum spre casă, unul dintre ei a mai agresat un taximetrist și i-a avariat mașina.
În 12 noiembrie, în jurul orei 01,30, în timp ce se aflau pe strada Vasile Cârlova din municipiul Sibiu, pe fondul consumului de alcool, cei doi bărbați, în vârstă de 25, respectiv 23 de ani, au lovit un bărbat întâlnit întâmplător, la fața locului intervenind un echipaj de poliție de ordine publică. Agresorii au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Sibiu unde au fost identificați și sancționați contravențional pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, se arată într-un comunicat al IPJ Sibiu.
Intenționând să se întoarcă la domiciliu, pe strada Calea Cisnădiei din municipiul Sibiu, bărbatul în vârstă de 25 de ani a agresat fizic un taximetrist care a refuzat să îl transporte și a avariat mașina pe care acesta din urmă o conducea.
În urma plângerilor depuse de către cele două victime, polițiștii au declanșat investigații care au concluzionat că cei doi bărbați ar fi săvârșit infracțiunile de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, respectiv distrugere.
În data de 16 noiembrie, cei doi bărbați au fost reținuți 24 de ore pe bază de ordonanță, au fost prezentați apoi Judecătoriei Sibiu cu propunere de arestare preventivă, iar judecătorul de drepturi și libertăți a decis aplicarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Poliției Rutiere , Judecătoriei Sibiu , Poliției Municipiului Sibiu , Calea Cisnadiei , taximetrist , Poet Vasile Cârlova , control judiciar , bataie , tineri Cisnadie , Pentru Sibiu
Vizualizari: 1928
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Aci Duțu
Acum 8 ore
John S
Acum 9 ore
Emil
Acum 10 ore
Nustiu
Acum 10 ore
Leonard