Preşedintele Klaus Iohannis a postat miercuri, pe pagina sa de Facebook, o fotografie care-l înfăţişează într-un vagon de tren, spre Ploieşti, unde va participa la dezbaterea despre „Oraşele României la 100 de ani de la Marea Unire”. La sosire, Iohannis a povestit că a avut o călătorie bună de la Bucureşti, dar ar fi imposibil să ajungă la Sibiu, deoarece ar trebui să schimbe trenul şi ar sta șapte ore pe drum, transmite corespondentul MEDIAFAX.
”E nevoie de mult mai multă implicare din partea celor responsabili. Mi-ar fi, practic, imposibil, să merg cu trenul de la Bucureşti la Sibiu, fiindcă o astfel de călătorie, în afară de faptul că trebuie să schimb trenul, ar dura foarte mult, lumea zice că ar fi în ziua de astăzi o călătorie de şapte ore, ceea ce nu este rezonabil deloc”, a spus preşedintele Klaus Iohannis, în gara din Ploieşti.
Întrebat dacă și-a cumpărat bilet și cât a costat acesta, președintele a răspuns: „Bineînțeles că mi-am luat bilet, cum credeți că aș putea să merg fără bilet? a costat în jur de 26 de lei, la clasa întâi”.
„A trecut ceva timp de când nu am mai fost cu trenul, am vrut să văd personal cum se circulă. Am vrut să dau un semnal despre nevoia de mobilitate. Cu toții vrem să avem o țară modernă, europeană, iar mobilitatea face parte din acest lucru. Pe ruta București-Ploiești lucrurile sunt rezonabile, dar nu aș putea să merg de la București la Sibiu, ar dura prea mult”, a spus Klaus Iohannis citat de Digi24.ro
Preşedintele Klaus Iohannis participă, miercuri după-amiază, la o dezbatere intitulată „Oraşele României, la 100 de ani de la Marea Unire. Un viitor smart pentru Ploieşti”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: klaus iohannis , bilete , Antrenorul Eugen Neagoe , Preşedintele Klaus Iohannis , Marea Unire , sibiu bucuresti cu trenul , Oraşele României
Vizualizari: 3536
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Dincă Constantin
Acum 3 ore
Sibiu 2025
Acum 3 ore
Sibian
Acum 3 ore
Baciul obsecvios
Acum 4 ore
Hermannstadt