Sâmbătă,
25.06.2022
Cer Senin
Acum
12°C

Val de spargeri din locuințe, în jurul Sibiului

Val de spargeri din locuințe, în jurul Sibiului

Polițiștii sibieni au prins numai în cursul zilei de ieri cinci hoți, suspectați că ar fi dat mai multe spargeri în satele și comunele din jurul Sibiului și județ.

Spre exemplu, în cursul zilei de ieri polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr au identificat doi bărbați bănuiți că, în cursul nopții de 22 spre 23 noiembrie, au sustras mai multe cabluri electrice din demisolul unui imobil în construcție de pe raza localității Șelimbăr.

”Este vorba despre doi bărbați cu vârste de 22, respectiv 33 de ani, domiciliați în jud. Prahova, respectiv mun. București. În cauză s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt cu presupușii autori în stare de libertate”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.
Apoi, tot joi, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Orlat au reușit identificarea a doi bărbați cu vârsta de 20, respectiv 30 de ani, domiciliați în loc. Gura Râului, bănuiți că, în noaptea de 21 spre 22 noiembrie, au pătruns în anexele a două locuințe de pe raza localității de domiciliu de unde au sustras mai multe bunuri alimentare și unelte, creând un prejudiciu total de aproximativ 4.000 de lei.
”În urma investigațiilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că, în perioada iulie 2016 – noiembrie 2017, cei doi ar fi sustras bunuri din alte cinci imobile de pe raza comunei Gura Râului. Față de bărbatul în vârstă de 20 de ani, identificat și prins la domiciliu, s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând ca, în data de 24 noiembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat”, explică reprezentanții IPJ Sibiu.
Nu în ultimul rând, chiar aseară, polițiștii Postului de Poliție Laslea au identificat și prins un bărbat în vârstă de 35 de ani, domiciliat în comuna Daneș, bănuit că, în data de 23 noiembrie, în jurul orei 18,15, a pătruns într-un imobil de pe raza localității Nou Săsesc de unde, prin acte de violență fizică și verbală asupra proprietarului imobilului,  a sustras suma de 300 de lei.

Victima, un bărbat în vârstă de 87 de ani, nu a suferit vătămări corporale grave.

”Polițiștii au reținut persoana în cauză 24 de ore, urmând ca, în data de 24 noiembrie, bărbatul să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată”, au mai transmis polițiștii.

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

Buhu

Acum 4 ani

Felicitări polițiștilor! Deși este greu,. Propun numai serviciu de noapte pentru politia romana pe tot parcursul iernii și mai ales la SATE. Succes și noroc tuturor.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus