Pavilionul I al Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu a fost inaugurat astăzi, după ce s-au încheiat lucrările de modernizare, realizate din fonduri primite de la Consiliul Județean Sibiu. De asemenea, spitalul beneficiază de acum și de un aparat de radiologie.
Cu o valoare inițială a modernizării de 4,1 milioane de lei, reprezentanții spitalului au reușit să îndeplinească toate punctele prevăzute în planul de reabilitare cu o sumă mai mică decât cea estimată la început. Pavilionul reabilitat recent a fost dotat și cu un aparat de radiologie nou. Valoarea achiziției s-a ridicat la 701.992 lei, iar din banii rămași au fost achiziționate cinci aparate medicale necesare pentru secțiile spitalului. Este vorba despre un videobronhoscop, un analizor automat de imunologie, un concentrator de oxigen portabil, un autoclav și un polisomnograf. Valoarea acestor 5 echipamente medicale este de 372.162 de lei.
„Nu pot decât să fiu alături de pacienții noștri care vor beneficia în continuare de condiții la standarde europene. Această reabilitare a urmărit nu doar o acțiune arhitecturală ci și dotarea cu mobilier și aparatură performantă. Secția noastră oferă servicii medicale ample și diverse. Nu pot decât să sper și în continuare la o bună colaborare și o bună susținere din partea tuturor celor care au fost implicați în realizarea acestui obiectiv”, spune dr. Adriana Rădulescu, șef secție Clinica Pneumologie I.
Reabilitarea a presupus lucrări la arhitectura clădirii, precum și refacerea integrală a instalațiilor electrice, termice, de oxigen, sanitare și de canalizare. Mai mult, au fost înlocuite instalațiile de hidranți interiori și de oxigen, imobilul fiind prevăzut cu instalații pentru ventilație. Lucrări de reabilitare au avut loc și în cele 22 de saloane ale Pavilionului I, fiecare salon fiind amenajat cu grup sanitar propriu și dotat cu mobilier și echipamente conform normelor în vigoare.
Dotarea cu mobilier a costat 137.549 lei, cu TVA inclus, sumă din care s-au achiziţionat 55 de paturi, noptiere salon, dulapuri vestiare pacienţi, mese, cuiere, scaune, rafturi metalice şi dulapuri metalice. De asemenea, sala de aşteptare beneficiază de 11 banchete noi.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2474
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Eu
Acum 3 ore
Sibian
Acum 3 ore
Barosanu
Acum 4 ore
PETRICA
Acum 4 ore
Sibiu.adrian