Sâmbătă,
14.12.2024
Cer Senin
Acum
-5°C

Târnăcoapele de la #vavedem

Într-o demonstrație pașnică împotriva abuzurilor parlamentare, nervii sunt întinși la maxim. Așa spun cei din Zona liberă de corupție, probabil iritați de lipsa de rezultat a protestelor lor, proteste fără tăgadă inventive și demne de laudă. Pentru demnitate. Pentru prospețime. Pentru simplitate.

Dar nervii sunt întinși la maxim, spun cei din Zona liberă de corupție de vizavi de sediul PSD. Și parcă au obosit să aducă oglinzi și să tacă simbolic alături de chipul Regelui, chip în care poporul ăsta parcă și-a regăsit urma de demnitate. S-au săturat să primească răspunsuri fracturate logic și gramatical, mesaje transmise din sediul PSD pe care ei îl văd zi de zi. În Parlament, comisia condusă de Iordache se aruncă pe legile Justiției în propria voie majoritară. Și, în numele aceleiași majorități de voturi, îndoaie Codul penal după propria lor pesedisto-tăriceano viziune, una surdă la cererile de dialog.

Nervii sunt întinși la maxim și sunt cât se poate de serioase vocile care șoptesc faptul că s-au săturat să lase – simbolic – valize în fața sediului PSD și că ar dori să folosească un bolovan. Eventual luat din pavajul Pieței Huet și plasat într-una din vitrinele sediului de partid. Pavajul e plin de bolovani...

Nervii sunt întinși la maxim în tăcerea asta fără rezultat și a vedea sediul PSD din Zona liberă de corupție nu mai e suficient. Cei din PSD s-au oprit din a mai emite comunicate și, prin urmare, a livra muniție pentru replicile justificat-plin-de-ironie-blazată ale străzii. Cei care protestează îl au alături pe Radu Vancu, un intelectual rafinat și atent la ceea ce înseamnă cotidianul palpabil, pe când din sediul PSD Sibiu se emit comunicate pline de greșeli, semn al importanței pe care social-democrații o dau regulilor. Fie acestea și gramaticale. Nu le convin, iar – cine știe – fiindcă au majoritatea pot să le schimbe. ”Fiind-că așa v-or iei”.

Prin urmare, cei care până acum #vavedeau au decis să înainteze. În modul lor, simbolic, să amenințe. ”Bă, venim peste voi”, spus într-un mod mai hipsteresc. Doar că nervii sunt întinși și, în afară de tăcere în fața unor sedii de partid sau concerte din muzică de Bach în comisiile din Parlament, social-democrații care tăvălesc în grabă niște legi ale Justiției nu par atinși cu nimic.

Dar fatalitatea face ca în momentul în care cei care #vad înaintau simbolic-amenințător înspre sediul PSD o cale de circulație a autovehiculelor să devină ocupată. Pentru câteva minute. Și aceeași fatalitate mai aduce un element. Unul sub forma unui șofer de Opel roșu, care n-are el chef – ca să vezi – de nervii întinși la maxim. Căci - și asta e o presupunere, dar una cu indicii temeinice, ca să mă exprim în limbajul momentului - și șoferul de Opel roșu avea nervii lui întinși la maxim. Și din aceleași rezonabil de temeinice indicii, nervii șoferului de Opel roșu erau întinși din cu totul alte motive decât ale celor care #vad.

Cine are dreptate? Cel cu nervii întinși la maxim și care nu poate urma o cale de acces abuziv ocupată sau cei cu nervii întinși la maxim și care sunt mai mulți – deci au majoritatea - și care ocupă calea de acces cu un scop nobil și pentru scurt timp?

Ideea e că cei care #vad se simt insultați de indolența șoferului de Opel roșu care forțează trecerea printre tinerii frumoși și liberi. Care, insultați de lipsa de respect față de protestul lor al cărui scop este menținerea parcursului euroatlantic al țării, se postează în fața mașinii condusă de un șofer a cărui minte, în acel moment, era cât a unei râme. Din această coliziune rezultă bocanci în portieră, pumni în capotă, un șofer care continuă să înainteze și să înjure și palme peste parbriz. Plus voci ridicate la adresa jandarmilor care nu au sărit să pareze înaintarea bolidului roșu printre popicele protestatare.

Cam asta e, din punctul meu de vedere – al unuia care a văzut doar imaginile și a ascultat relatările –, ceea ce s-a întâmplat în fața sediului PSD la cea de-a zecea acțiune a societății civile din Sibiu reunită sub sloganul #vavedem. Un eveniment minor. Un fâs de fix 25 de secunde.

Doar că nervii sunt întinși la maxim și – iar asta e din nou o suspiciune, cu temeinice indicii, pe care eu o am – deoarece în ziarul pe care îl citiți nu a apărut titlul care convine celor care #vad, articolul care relata despre minorul eveniment a fost catalogat ”fake news”. Degrabă. De parcă articolul al cărui titlu nu convine celor care #vad ar fi relatat despre cum un membru PSD s-ar fi suit la volanul mașinii lui roșii și, în drum spre casă, ar fi fost atacat de un grup de protestatari. Care l-ar fi linșat fiind plătiți din fondurile colectate în mod dubios de Florin Bădiță.

Mărturisesc că e prima dată când ziarul pe care îl citiți primește un astfel de ”report” prin intermediul rețelei Facebook. Și nu unul, ci mai multe. Nu sunt zeci, nici pe de-aproape, și nici suficiente ca măcar să genereze vreo altă urmare, dar sunt din partea unor oameni pe care îi recunosc pe stradă. Pe unii îi salut dacă îi întâlnesc și de la acești cunoscuți mă așteptam să înțeleagă ceea ce înseamnă libertatea de exprimare. Pentru mine, ca jurnalist, mai are rost să explic ceea ce înseamnă această libertate?

De la cei care ne-au dat ”report” și care aderă la mesajele mișcării #vavedem mă așteptam la o înțelegere mai largă a momentelor pe care le trăim. Mă așteptam la – cel puțin – niște parteneri de dialog. Se pare că am greșit, din moment ce s-au alăturat unui cor de protestatari din care au ieșit inclusiv comentarii de genul ”că%$ților”, plus un ilustrativ ”emoticon” al unei defecații, ca să întărească ideea de revoltă împotriva dreptului nostru de a spune ceea ce am văzut. Prin ochii reporterilor care au fost acolo și care au abordat în scris subiectul prin prisma experienței și pregătirii lor.

Protestele pentru libertatea Justiției ne-au adus, nouă, celor de la Turnul Sfatului, primele ”reporturi de fake news”. Din partea celor spun că luptă pentru libertatea Justiției, ecumenism socio-cultural și alte drepturi fundamentale ale democrațiilor contemporane din vest. Cum ar fi libertatea de exprimare. Care libertate, când cei care spun că au nervii întinși la maxim apelează la metodele târnăcoapelor din PSD?

Și chiar sunt sătul de mioritica justificare ”fiecare pădure are uscăturile ei”.

Sărbători liniștite, vouă, celor care mai aveți încredere într-o Românie demnă!

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

24 comentarii

Tavi

Acum 6 ani

Eu nu am pus mana pe tarnacop si am indicii temeinice ca sunt mult mai multi cei care nu au pus si nu vor pune decat cei care au pus (la nervi intinsi la maxim). Asa suna mai bine decat expresia cu uscaturile? :) Din punctul meu de vedere si reporturile pe care le-ati primit sunt tot un eveniment minor, un fas. Asta se doreste un mesaj de incurajare si sustinere, in caz ca nu m-am exprimat clar.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Simion

Acum 6 ani

Traiane, vezi daca obisnuiti lumea cu articole laudative in care dispare cvasitotal relatarea? Adica si aia care este, ca sa zic asa, e presarata cu un fel de admiratie personala a autorului? Au inceput crestinii sa creada ca e ziarul lor, ca trebuie sa continue cu ei lupta pe inchipuitele baricade. Zicea unul de pe acolo ca nu mai stie pentru cine iese in strada de cand cu incidentul de ieri. Megalomania atinge cotele dorite de unii. Suntem (aproape) unde trebuie!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Dan

Acum 6 ani

Excelent articol! Bula antipesedista are aceleasi apucaturi ca bula antenista. Nimeni nu mai are voie sa zica nimic ce poate sa aduca prejudicii miscarii # rezist, daca cineva are o alta parere, limbajul comentatorilor rezistenti e demn de Vadim sau Serban Nicolae. Parca nimeni nu mai vede obiectiv lucrurile.
Raspunde

Andrei

Acum 6 ani

Ce va face sa credeti ca v-ati luat "Fake news" ban de la cei din piata? Poate a fost un simpla reactie de la public. Video-urile arata destul de clar ca omul a fost atins de masina, iar titul vostru zicea initial doar faptul ca oamenii prezenti au lovit masina. Un titlu tabloidizat si distorsionat. Ati primit cartonas galben de la propriul public. Voi ati dat non stop stiri din piata, crescand interesul celor care se simt amenintati de ceea ce se intampla in Parlament, iar acum ati fost sanctionati de publicul creat.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Simion

Acum 6 ani

Exact, cum s-a intrerupt pupincurismul, hopa cartonas galben! Asta si zic articolele, ceva mai voalat.
Raspunde

biciclist

Acum 6 ani

Totusi, care a fost titlul initial, si de ce nu l-ati pastrat...?
Raspunde

Bildo

Acum 6 ani

''Din această coliziune rezultă bocanci în portieră, pumni în capotă, un șofer care continuă să înainteze și să înjure și palme peste parbriz.'' Din cate vad eu in acel video prima ''coliziune'' au fost de fapt bocancii in masina omului fara nici un motiv intemeiat in prima instanta omul doar incerca sa treaca printre alti oameni .Daca omul sta acolo si vrea sa iasa te dai dracu la o parte pentru 30 de secunde ca nu crapi,pleaca omu si apoi iti vezi de protest in continuare,nu e de vina omul ca burtosii de la psd au cacatul de birou tocmai acolo (daca te gandesti parca strategic pus in zona aia sa nu incapa lume multa la un eventual protest). :))))) E drept ca sti sa te joci cu vorbele in stilul ''jurnalistic'' romanesc specific domnule Traienut, insa asta nu scuza.Normal ca va luati report de fiecare data cand stirea nu convine si nu se pliaza pe montajul mental al unor oameni. Daca ai fi scris un articol de genul ''Sofer nesimtit calca pe unghie protestatarii cuminti si evlaviosi'' , atunci nu vedeai nici un report pe faisebuci. Apropos de asta ''De la cei care ne-au dat ”report” și care aderă la mesajele mișcării #vavedem mă așteptam la o înțelegere mai largă a momentelor pe care le trăim.'' Pai voi bagati articole doar asa ca abonati ai unei miscari de protest si schimbati titlurile in functie de comentarii? sau doar relatati un eveniment EXACT cum s-a intamplat cu totala impartialitate si deontologie profesionala? OHHH am zis impartialitate si deontologie tocmai aici la Turnu' ... scuze.
Raspunde

Cornelul

Acum 6 ani

Bildo, nu are rost sa aduci logica si sa povestesti ce se vede clar pe filmare. In viziunea lor denaturata de sentimente, ala era calare pe un tanc rusesc, asculta manele si fura bani din autobuz, si a incercat sa omoare tineri frumosi si liberi care stiu ei ce-i mai bine pt toata tara, desi nu au citit nici macar un articol de lege in viata lor.
Raspunde

Ion Ionescu

Acum 6 ani

Excelent. Felicitări. Motivele pentru care acum nu mai sunt atâția protestatari în strada sunt urmatoarele: 1. lumea a cam obosit 2. partidele de opoziție au iesit la protest, iar lumea nu e uitat episodul Usl sau faptul ca Tăriceanu a fost premierul PNL 3. radicalismul unora ce protestează, fapt surprins corect in acest articol
Raspunde

yoy

Acum 6 ani

ati relatat incidentul sub prima impresie, asta este, se mai greseste. de aceea stirile se reactualizeaza. oricum te asigur ca nu cei din strada au raportat stirea ci cei care ii urmareau sub impulsul supararii din cauza incorectitudinii initiale. n-am avut pentru ce da report. stiu ca sunteti jurnalisti reali, care mai si gresesc ocazional (sunteti oameni in primul rand). nu sunteti publicatie obsura, de propaganda si asta nu au inteles cei care v-au raportat. stiti vorba aia, orice sut e un pas inainte. a fost un wakeup call sa nu deraiati de la realitate
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Simion

Acum 6 ani

Ba sunt, sau erau. Propaganda a rezistentilor. Poate acum realizeaza cum sta treaba si renunta, revenind astfel la "jurnalism".
Raspunde

yoy

Acum 6 ani

se vede cat te duce mintea...nici macar nu ai inteles ca al meu comentariu initial era adresat redactiei, iar tu nu te numeri printre ei. nici macar nu ai habar ce vrei sa vorbesti, doar bagaret in zeama
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Cornelul

Acum 6 ani

de unde stii tu ca nu se numara printre cei din redactie? Stii toate nick-urile folosite de toata lumea pe site-ul asta? Ce ratat flausat esti
Raspunde

MARA

Acum 6 ani

Veniti la Olimpia sa va racoriti
Raspunde

Pastorel Abagiu

Acum 6 ani

Mno, ce-i naparcilor, ati luat-o in bot?
Raspunde

Daniela Ciocanea

Acum 6 ani

Mai lasati-ne, ca alea toate minte!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus