Doina Pană, Ministrul Apelor și Pădurilor, şi-a anunţat astăzi demisia invocând probleme de sănătate. Aceasta și-a făcut bilanţul activităţii, în care susţine că prin măsurile luate în domeniul Păduri în cele două mandate de ministru şi-a îndeplinit misiunea - ”scăderea drastică a tăierilor ilegale de arbori din pădurile României”. ”Datorită Radarului Pădurilor şi a sistemului 112 pentru transportul de lemn, instrument pe care l-am implementat în 2014 şi a măsurilor legislative la care am fost co-iniţiator, un nou Cod Silvic şi o nouă Lege a contravenţiilor silvice, de la 8,8 milioane mc/an lemn tăiat ilegal (conform raportului Curții de Conturi a României din anul 2014), s-a ajuns la circa 0,4 milioane mc/an”, se arată în raportul de activitate transmis de ministrul demisionar, care se referă la ambele sale mandate, informează News.ro.
Într-un mesaj pe Facebook, Liviu Dragnea îi mulţumeşte Doinei Pană pentru "activitatea deosebită" şi spune că Radarul Pădurilor, Codul silvic sau diminuarea defrişărilor nu ar fi fost posibile fără implicarea acesteia. "Propunerea pentru noul ministru va fi stabilită în cadrul Comitetului Executiv Naţional, care va fi convocat zilele următoare", adaugă liderul PSD.
Doina Pană este ministru de la începutul mandatului Cabinetului Tudose, sfârşitul lunii iunie 2017. În perioada 4 martie - 13 decembrie 2014, ea a mai fost ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură în Guvernul Ponta.
Doina Pană, în vârstă de 60 de ani, este şi deputat, precum şi vicepreşedinte al PSD.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Liviu Dragnea , guvernul Ponta , impadurire , Ministrul Mediului , Cod Silvic , Radarul Pădurilor , Doina Pană , Cabinetului Tudose , demisie , Datorită Radarului Pădurilor , Doinei Pană , Comitetului Executiv Naţional , Ministrul Apelor
Vizualizari: 1037


Ultimele comentarii
Acum 50 minute
Alex
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Stropinel
Acum 2 ore
Decat asa, mai bine NU!!
Acum 2 ore
Mioara