Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunțat astăzi că nu intenționează să demisioneze din funcție, singura modalitate de a părăsi guvernul fiind doar dacă i se retrage sprijinul politic. ”Guvernul este unul politic iar miniștrii sunt nominalizați și validați în forumurile politice și tot acolo se renunță la sprijinul pentru un ministru din guvern”, a declarat Carmen Dan în această seară.
Premierul Mihai Tudose a declarat ieri seară că ministrul Carmen Dan "l-a minţit" şi nu mai are cum să lucreze cu ea. Potrivit lui Tudose, ministrul Afacerilor Interne a susţinut că şeful DGA, Cătălin Ioniţă, ar fi acceptat să preia funcţia de şef al Poliţiei Române în locul lui Bogdan Despescu, acest fapt fiind infirmat ulterior de Ioniţă.
În această seară, Carmen Dan, și-a prezentat propria versiune vorbind chiar și despre o hârtie în care Ioniţă îi dădea acceptul pentru ocuparea funcţiei de șef al Poliției României. ”Chestorul a semnat acordul. Imediat după ce am anunțat propunerea în spațiul public s-a declanșat în spațiul public o campanie de denigrare a lui și a familiei. În condițiile acestei campanii, miercuri dimineață am primit un mesaj de la domnul chestor Ioniță în care îmi spune că are anumite rețineri, sens în care are pregătit un raport. Am decis să așteptăm decizia primului ministru. Premierul a anunțat public că nu-l va schimba pe domnul Despescu. După ședință domnul premier mi-a cerut să avem o discuție. Nu m-a întrebat absolut nimic despre domnul Ioniță. Miercurui nu am avut absolut nicio discuție cu domnul premier despre chestorul Ioniță. Ulterior, în jurul orei 15.30, chestorul Ioniță mi-a transmis că a fost sunat de premier și fiind întrebat dacă mai dorește să preia conducerea Poliției, a răspuns că nu. Cum putea chestorul Ioniță să spună că își dorea o funcție care nu mai era disponibilă?”, a spus Carmen Dan în declarația din această seară.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Bogdan Despescu , Interne Ioan Rus , Ministrul Afacerilor Interne , Reprezentanții Poliției Române , Cătălin Ioniţă , Poliției României , demisie , Premierul Mihai Tudose , Daniela Carmen Dan
Vizualizari: 1079
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
MB
Acum 10 ore
Claudiu
Acum 10 ore
Liberal autentic
Acum 10 ore
Neli Oproiu
Acum 10 ore
Bobo