Joi,
30.06.2022
Cer Senin
Acum
20°C

USR Sibiu cere transparență pentru programele culturale finanțate de Primăria Sibiu

USR Sibiu cere transparență pentru programele culturale finanțate de Primăria Sibiu

USR Sibiu a anunțat că a depus un memoriu la Primăria Municipiului Sibiu prin care cere creșterea transparenței cu privire la evaluarea și finanțarea programelor culturale finanțate din bugetul local. ”Creșterea transparenței procesului de selecție de oferte culturale conform legislației în vigoare: Aceasta presupune, printre altele, comunicarea și publicarea de către comisia de evaluare a punctajului obținut de fiecare dintre proiectele depuse, inclusiv a punctajului acordat de fiecare jurat în parte (fără nominalizarea acestuia), așa cum este prevăzut la art. 13 din OG 51/2008 actualizată”, susține USR Sibiu într-un comunicat de presă. Ei cer de asemenea ”enunțarea unor principii clare şi obiective de alocare a finanțărilor, recomandăm ca Ghidul să precizeze cine stabileşte sumele alocate pentru fiecare proiect și care sunt criteriile pe baza cărora sunt acordate sumele” și ”profesionalizarea și transparentizarea modului în care funcționează comisiile de selecție și responsabilizarea membrilor acestora”

Liderul USR Sibiu, Raluca Amariei, susține că procedurile actuale ale primăriei ”prezintă lacune”. ”Procedurile de alocare bugetară pentru proiecte culturale, sportive și comunitare prezintă lacune în acest moment, motiv pentru care am făcut Primăriei Sibiu aceste recomandări”, a declarat Raluca Amariei, președintele Filialei USR Sibiu.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

7 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

dancp2

Acum 4 ani

LUAT MASURI IMPOTRIVA UNGARIEI ! Sau nu aveti voie? PROTESTATI IMPOTRIVA ATACULUI ANTIROMAN ACUM SA VA VAD!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Levente Raduly Tibor

Acum 4 ani

USR, dl. Ciolos, dl. Barna, d-na Codruta, d-na Cosette sunt singura noastra sansa a tarii noastre impotriva avantului comunistilor! Poporul care a votat aproape in unanimitate PSD trebuie sa inteleaga ca votul lor nu conteaza in fata parerilor noastre, a celor care rezistam si protestam zilnic! Votul popular a fost manipulat si furat! Noi, cei 15 protestatari trebuie sa punem noul guvern!
Raspunde

Nentu' Van Dam

Acum 4 ani

Vai nu pot sa cred, USR le-o trage FDGR, acuzandu-i astfel pe fata, ca fac misculatii cu banii pt programe culturale? :)))))))))))))))))))))))))) SUPERB!!!!!!!!!!!!!!
Raspunde

Moldoveanu' si Munteanu'... is frati buni cu Ardeleanu'??

Acum 4 ani

Dupa sudisti, se umple Sibiul si de estici ? Turcan, Amariei... planeta Moldova :((
Raspunde

Hodor

Acum 4 ani

Asa ar tttebui. Transparenta totala, ca de nu tot socitatiile capusa ajung la caimac.
Raspunde

adica?

Acum 4 ani

Auziti doamna Amariei, intreb si eu "ca proasta": ce treaba are OUG 51/2008 (care priveste ajutorul public judiciar in materie civila) cu agenda culturala? Cred ca faceti o grava confuzie cu OG 51/1998 (modificata prin Legea 245/2001). Chiar sunteti avocat? Ca nu prea pare... In rest, o initiativa buna daca ar fi serioasa si sustinuta de profesionisti.
Raspunde

grasa

Acum 4 ani

Dna Amariei, trebuie sa slabim...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus