Sociologul Vasile Dîncu a declarat, marţi, că PSD face o mare greşeală prin faptul că îşi alege oamenii pe care îi propune în funcţiile de miniştri pe baza unei logici geografice, ceea ce influenţează declanşarea crizelor guvernamentale.
"O mare greşeală pe care o face PSD acum, şi nu va ieşi din ea, este aceea că a considerat că în Guvern poate să fie oricine care a câştigat alegerile într-o unitate administrativ-teritorială, oricât de mică. Cred că trebuie să se treacă la următoarea logică. Guvernul trebuie format din specialişti. Parlamentul reprezintă, în mod direct, să zicem, fiecare unitate teritorială. Dacă se va ajunge la această bătălie geografică, în care se pun oameni numai din aceeaşi arie geografică, vor avea mult mai des asemenea tipuri de crize", a declarat Vasile Dîncu, la un post de radio, citat de Agerpres.
El a adăugat că deşi în linii mari pare că obiectivele guvernării au fost atinse de cabinetul lui Mihai Tudose, totuşi anumite probleme au rămas fără răspuns.
"Dincolo de faptul că am avut cifre importante, eu cred că sunt şi alte lucruri care trebuie făcute în viitor: problema Centenarului a rămas destul de în aer şi este o cerere socială importantă, de asemenea, sunt chestiuni legate de descentralizare, de reforma statului, care nu au fost făcute în acest an, cu toate că la prima vedere vedem că programul de guvernare a fost realizat pentru că avem cifre macroeconomice bune. Cred că este loc de mai mult dinamism în acest regim al planificării şi aici se vor schimba probabil oameni, dar probabil vor fi tot din interior", a mai spus Vasile Dîncu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1777
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Dragan Cristina
Acum 7 ore
Emil
Acum 8 ore
Hermannstädter
Acum 8 ore
Valentino Versace
Acum 8 ore
John