Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Foto | Sally, pisicuța care merge la școală, își caută stăpân

Foto | Sally, pisicuța care merge la școală, își caută stăpân

După ce timp de un an de zile a participat la ore, alături de o gașcă de elevi dintr-un sat sibian, o pisicuță foarte simpatică este nevoită acum să își găsească un stăpân. Asta pentru că directorul școlii la care și-a făcut Sally prieteni, nu o mai acceptă pe micuța felină în sălile de clasă.  

O școală dintr-un sat sibian are de ceva vreme o „elevă” atipică. O pisică fără stăpân a răpit inimile elevilor și a învățătoarei lor, așa că micuța Sally are permisiunea să asiste la ore, mai ales când afară este frig. Totuși, din motive obiective, pisicuța nu va mai putea fi găzduită în sala de clasă pentru mult timp. Învătățoarea care i-a permis felinei să asiste la ore spune că au prins cu toții drag de ea și chiar le-a fost de mare ajutor. Femeia a preferat să își păstreze anonimatul, întrucât, spune ea, nu dorește să își facă probleme la nivel de conducere.

„Satul în care locuiesc eu este unul în care animalele sunt deosebit de rău tratate, iar noi lucrăm foarte mult cu copiii la școală, să îi învățăm să nu mai fie agresivi cu ele. Să știți că munca noastră chiar a dat rezultate în timp, iar pisicuța aceasta pe care eu o iau în clasă când ajung la școală, pentru că Sally s-a obișnuit și dimineața mă așteaptă la geamul cancelariei să o poftesc înăuntru, este foarte apropiată acum de copii. Noi avem și un fel de înțelegere, iar în fiecare zi aleg copilul cel mai cuminte, cel mai atent, iar acest nominalizat îi dă să mănânce pisicii. Un altul, la fel de cuminte, o va scoate pe pisică afară la finalul orelor. Sally vine la noi de anul trecut, dar stă înăuntru doar când e frig afară. Când e cald, copiii se joacă cu ea afară în pauze. Atunci când vine la ore, ne ajută foarte mult, pentru că unii copii au probleme de exprimare sau au emoții și atunci ies în fața clasei și în timp ce își prezintă tema o mai mângâie pe Sally și uită de emoții. Numele tot copiii i l-au dat. Ei o iubesc foarte mult, s-au atașat de ea, dar din păcate acum nu mai putem să o mai ținem pentru că o să avem probleme cu conducerea școlii”, povestește învățătoarea.

Cei de la Asociația Animal Life Sibiu au luat asupra lor acum sarcina de a-i găsi un om mărinimos care să o adopte pe „eleva” sibiană.

„Ca orice pisică de pe stradă, ea caută să-și găseasca un loc liniștit, ferit de pericole, unde să poată dormi. Norocul ei a fost să se adăpostească într-un hol părăsit din incinta unei școli. De atât a fost nevoie pentru ca Sally să ajunga atracția principală a copiilor. Blândă din fire și nespus de afectuoasă, a primit cu mulțumire fiecare mângâiere și colț de șandviș și nu s-a supărat niciodată pe copiii mai energici din fire care voiau să se joace cu ea. Îi căutăm acestei pisici minunate o căsuță în care să-și poată manifesta dragostea față de oameni. Va veni însoțită de carnet de sănătate și în curând urmează să fie sterilizată”, este mesajul transmis de Asociația Animal Life Sibiu, pe pagina oficială de Facebook.

Cei care doresc mai multe informații despre micuța Sally sau vor chiar să o adopte, pot să îi contacteze pe reprezentanții Animal Life printr-un mesaj privat pe Facebook. 

Foto: Animal Life Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

roman verde

Acum 6 ani

Bravo d-na invatatoare! Sa speram ca se gaseste un stapan grijuliu....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus