Reabilitarea străzilor, trei grădinițe, un ștrand și teren de sport sunt principalele obiective pe care Primăria și Consiliul Local Șelimbăr le au în vedere în acest an. Primarul Marius Grecu susține că pe lângă lucrările de reabilitare ale străzilor din localitate, se va investi mult în educație și sport. Principalele lucrări sunt construirea unui ștrand în Cartierul Tineretului, a unei grădinițe, tot aici, dar și a unui teren multifuncțional de sport la Bungard.
În acest an sunt prinse în buget reabilitarea a peste 15 de străzi din localitate. Este vorba de prelungirea străzii Pictor Brana, drumurile de legătură din Șelimbăr – Bungard și din DN 1 până la Mohu, unde nu s-a mai intervenit de foarte mult timp, strada Tudor Vladimirescu, unde se va înlocui inclusiv sistemul de apă și canalizare, străzile Andrei Mureșanu, Tonitza, Podului, Andrei Mureșan, Trifoiului. Se are în vedere, de asemenea asfaltarea străzilor de pământ care leagă Mohu de Veștem, reabilitarea străzilor din cartierul Tineretului, dar și reabilitarea podurilor de la intrarea în Bungard și Mohu. ”Sunt lucrări importante, unele mai mici, altele mai mari, însă de care trebuie să ne ocupăm în acest an”, spune primarul Marius Grecu.
Pe lângă lucrările de infrastructură, în acest an vor începe demersurile de construcție a trei grădinițe în localitate. Pe lângă cele două din Șelimbăr, unde s-au început demersurile pentru cumpărarea de teren, primăria dorește construcția unei noi în cartierul Tineretului. ”Acolo avem deja un teren de circa 1.500 de metri pătrați pe care vrem să-l folosim pentru această construcție. Este localizat la marginea lizierei, este un peisaj foarte frumos și cred că va ieși o construcție pentru care vom fi invidiați”, spune Marius Grecu.
În plus, în noul buget ce va fi supus votului la ședința din această lună, mai figurează construcția unei capele mortuare în Veștem și reabilitarea parcului central din Șelimbăr. Aici vor fi amenajate alei, grădini montane, dar și o fântână arteziană de 25 de metri lungime.
Bugetul din acest an al Șelimbărului va fi diminuat cu aproape un milion de euro, după ce cotele din impozitul pe venit au fost diminuate.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Tudor Vladimirescu , Cartierul Tineretului , Marius Grecu , Pictor Brana , Primarul Marius Grecu , buget , În Șelimbăr , Consiliul Local Şelimbăr , Teatrul Andrei Mureșanu
Vizualizari: 4181
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Periscop
Acum 4 ore
Excelent +1
Acum 4 ore
Bastiu
Acum 4 ore
Aci Duțu
Acum 5 ore
Emil