În februarie elevii claselor a XII-a vor susține prima sesiune a examenului de bacalaureat. Aceștia vor susține probele de evaluare a competențelor în decursul acestei luni, nu în iunie cum se practica până acum. Elevii sibieni spun că sunt pregătiți și în acest fel au mai mult timp să se pregătească pentru probele scrise, care sunt mai solicitante.
Pe 12 și 13 februarie 2018, va avea loc proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A), care va fi urmată de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, în 14-15 februarie.
În zilele de 16, 19 şi 20 februarie este programată evaluarea competenţelor digitale (proba D) iar în 21 şi 22 februarie se va desfășura evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C).
Elevii spun că timpul pe care îl au la dispoziție pentru a se pregăti este suficient. „E mai bine că sunt așa devreme. Avem mai mult timp să ne pregătim pentru examenele scrise. M-am pregătit, am învățat la română, iar la engleză nu am emoții. Consider că este mai bine că s-au mutat acum”, spune Radu, elev în clada a XII-a, la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, care-și dorește, pe viitor, să-și continue studiile la Facultatea de Științe Economice.
„Este mai bine că le dăm acum pentru că nu sunt adunate în aceeași perioadă. Plus că aici e altă materie și nu trebuie neapărat să înveți. La română, de exemplu, nu prea ai ce să înveți, nu ai comentarii, cum e la scris”, spune o elevă de la același liceu. „O să avem mai multe zile în plus, care vor conta și vor face diferența”, o completează o altă colegă.
Probele scrise ale examenului de bacalaureat vor avea loc la sfârșitul lunii iunie, astfel: Prima probă scrisă, la Limba şi literatura română, va avea loc luni, 25 iunie. Proba la Limba şi literatura maternă este programată marți, 26 iunie, iar proba proba obligatorie a profilului, miercuri, 27 iunie. Ultima probă scrisă, la alegere a profilului şi specializării se va desfăşura vineri, 28 iunie. Afișarea primelor rezultate are ca termen data de 4 iulie (până la ora 12.00) şi e urmată de depunerea contestaţiilor (orele 12.00 – 16.00). Între 5 şi 8 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, în timp ce afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2446


Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Gelu
Acum 9 ore
Lucian
Acum 9 ore
Emil
Acum 9 ore
Poze, poze, poze -vedetisme si sefii
Acum 9 ore
Emil