”Dezvoltarea infrastructurii domeniului schiabil, Munţii Făgăraş (200 zile cu zăpadă pe an – Dezvoltare Durabilă în Masivul Făgăraş” este numele proiectului pentru care fostul Ministru al Turismului, Mircea Dobre, a ajuns în Sibiu la sfârșitul anului trecut. Noul ministru, sibianul Bogdan Trif, a susținut la rândul său că prioritatea sa este investiția într-o stațiune de schi în Munții Făgăraș.
Ideea de a face în Făgăraș un resort de schi nu este nouă. Nicolae Ceaușescu avea toate planurile pregătite pentru această investiție în anul 1975, însă în cele din urmă a optat pentru reînceperea Canalului Dunăre – Marea Neagră. Pe hârtie, în Munții Făgăraș trebuiau să existe cinci instalații de telegondolă, șapte instalații de telescaun, patru instalații de teleschi, 15 pârtii de schi de diferite grade de dificultate, teren de hochei, pistă de patinaj viteză, hoteluri, cazino, sală de sport, bazin de înot.
Proiectul fost redeschis acum, cel puțin la nivel declarativ, de guvernele Tudose și Dăncilă. “Această investiției este foarte necesară, trebuie să dăm posibilitatea cetățenilor români să își petrecă vacanțele de iarnă în România, să nu mai plece în alte țără, în Franța, Germania, Austria sau Elveția. Cred că am avea și un aflux de cetățeni străini, (…) cred că asta ar fi prioritatea zero a mandatului meu”, a spus Bogdan Trif, în ziua audierii sale de comisiile de specialitate ale parlamentului.
„Eu ţin foarte mult la chestia asta cu investiţiile şi vă spun, dacă numai pe ăla cu Munţii Făgăraş l-am face, am dubla capacitatea de schi a României. Ar fi 150 de kilometri de schi într-un singur loc, unde zăpada este peste 250 de zile naturală. Nu au mulţi în Europa. Ăla e un vis de-al meu personal. Dacă-l văd începând, pur şi simplu să vină un utilaj, cred că sunt deja în al nouălea cer”, fostul ministru al Turismului, Mircea Dobre.ADI Monte Făgăraș caută finanțare
De reluarea proiectului, pe lângă Ministerul Turismului se ocupă A.D.I. Monte Făgăraș Bâlea Capra. Președintele Agenției de Dezvoltare Intercomunitară este Lucian Dumitra, fost administrator al Consorțiului pentru dezvoltare interregionala Sibiu – Agnita”, care își propunea reînvierea mocăniței ce făcea legătura dintre Agnita și Sibiu. Asocierea include nouă primării din județele Sibiu, Brașov, Argeș. Din județul Sibiu sunt prinse localitățile Cârțișoara, Arpaș și Porumbacu), din județul Brașov - Ucea, Drăguș și Viștea - iar din județul Argeș - Refu, Cicăneștiși Albești.
Prima lor sarcină este realizarea unui studiu de fezabilitate, care apoi să fie finanțat de Guvern, prin Ministerul Turismului. Surse apropiate ADI Monte Făgăraș spun că pentru început ar fi vorba de 500 de mii de euro, bani care deocamdată nu există. ”Un nivel al investițiilor ar putea fi dat de un plan de mobilare urmat de un studiu de fezabilitate. Acest lucru trebuie să aibă în vedere că domeniul schiabil Bâlea – Capra ar trebui să conțină peste 100 de km de pârtii, într-o zonă delimitată de Piscul Negru (1.200 m alt.) și culmea Mușeteica (2.200 – 2.400 m alt.) la sud, muchia Podeanu (1.900-2.200m alt.) la vest, culmea Rîiosu – Buda – Arpașu Mic (2.360-2.450 m alt.) la est și valea Bâlii respectiv valea Doamnei (min. 1.234m alt.) la nord. Acest domeniu a fost stabilit în urma unor observații care au durat zeci de ani și în baza propunerilor venite în special din partea salvamontiștilor din Argeș și Sibiu, dar și în urma lucrărilor demarate și finalizate în anii 70-80 de Centrul de Proiectări Județean Sibiu, cu un proiect adus la stadiul de execuție și care propunea instalații de transport pe cablu de aproape 23 km și pârtii de schi de aproape 30 km. Situația de atunci s-a schimbat, astăzi majoritatea pârtiilor vor fi în Argeș, iar în acest domeniu schiabil se poate intra prin două puncte: Piscul Negru și Bâlea Cascadă”, spunea în urmă cu câteva luni, Marius Olaru, managerul Bâlea Turism, într-un interviu acordat ziarului Turnul Sfatului.
Exemplul din Bulgaria. Investiții de 4 miliarde de euro
Până la discuțiile legate de ce s-ar putea construi în Munții Făgăraș, mai la sud de noi, bulgarii vorbesc despre investiția de 4 miliarde de euro făcută în Bansko. Într-un interviu acordat GSP în 2011, Aleksandr Kravarov, primarul din Bansko, a vorbit despre cum s-a realizat transformarea localității montane din Bulgaria în cel mai important resort de schi din estul Europei. ”Bansko a devenit staţiune de schi din 1984. Totul a început cu doar două pîrtii şi un singur telescaun. În perioada 2000-2005 s-a dezvoltat enorm şi a ajuns ceea ce este astăzi: 75 kilometri de pîrtii de toate dificultăţile, o telegondolă, o mulţime de teleschiuri şi telescaune. Legat de investiții, cifra se apropie de patru miliarde de euro, exclusiv investiţie privată. Vorbim atât despre companii din Bulgaria, cât şi din afară, care s-au implicat în construirea de imobile, de instalaţii de urcare, de amenajare a pârtiilor. Guvernul nu a cheltuit nici un ban, doar a sprijinit dezvoltarea prin faptul că a oferit o serie de facilităţi fiscale”, spune primarul. În urmă cu șapte ani, Bansko atrăgea aproximativ 600 de mii de turiști în timpul sezonului de iarnă, care cheltuiau, după calculele primarului, în total, în jur de un milion de euro pe zi.
Patru miliarde de euro (19 miliarde de lei) este suma totală propusă pentru investiții de Guvernul Tudose, în bugetul pe 2018.
”Multe din datele proiectului din anii 70 pot fi folosite și acum. Conformația muntelui a rămas neschimbată. Secțiunile longitudinale ale pârtiilor rămân în unele situații aceleași, bazinul hidrografic la fel. În schimb, s-au și modificat unele condiții avute în vedere la elaborarea proiectului. În zonă este gândit să fie adus curent de 110 KV, stâlpii sunt proiectați pentru astfel de curent, au apărut tehnologii și utilaje performante și se încearcă o amplasare a pârtiilor care în primul rând să corespundă din punct de vedere al siguranței schiorului. Toate acestea la cele mai înalte standarde”, Marius Olariu, manager Bâlea Turism.Celelalte proiecte din Sibiu
Pe lângă stațiunea de schi din Munții Făgăraș, Masterplanul Ministerului Turismului cuprinde în județul Sibiu alte cinci proiecte majore: Dezvoltarea turismului pentru practicarea schiului și a altor sporturi de iarnă, orașul Avrig; Înființare bază tratament (wellness), comuna Bazna; Înființare bază de agrement (aqua park), comuna Bazna; Dezvoltarea infrastructurii turistice în stațiunea balneoclimatică Ocna Sibiului, orașul Ocna Sibiului; Bază salvare Salvamont în stațiunea Păltiniș, municipiul Sibiu. Planurile de la minister nu cuprind însă și alte detalii legate de cum se vor implementa acesta proiecte, nici surse de finanțare clare sau termene detaliate.
Foto: www.nationalgeographic.com
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ocna Sibiului , Bâlea Cascadă , Marea Neagră , Munții Făgăraș , Turnul Sfatului , Bogdan Trif , Dezvoltare Durabilă , Ministerul Turismului , Lucian Dumitra , Nicolae Ceauşescu , Bâlea Turism , Masivul Făgăraș , Dezvoltare Intercomunitară , Pentru Sibiu , Piscul Negru , Petre Făgărăşanu , Guvernul Tudose , Keith Schilling , Marius Olariu , Marius Olaru , Mircea Dobre , Arpașu Mic , Proiectări Județean Sibiu , Ovidiu Aparaschivei , Canalului Dunăre , Aleksandr Kravarov , Masterplanul Ministerului Turi , Monte Făgăraș , Monte Făgăraș Bâlea Capra , Președintele Agenției
Vizualizari: 6453
Ultimele comentarii
Acum 24 minute
Cartea ne face bine..
Acum 40 minute
Newman
Acum 43 minute
Newman
Acum 47 minute
Solomon
Acum 1 oră
Tour operator