Miercuri,
21.04.2021
Innorat
Acum
9°C

Darius Vâlcov, trimis în judecată pentru mai multe fapte de corupție, numit consilier de stat de premierul Dăncilă

Darius Vâlcov, trimis în judecată pentru mai multe fapte de corupție, numit consilier de stat de premierul Dăncilă

Darius-Bogdan Vâlcov a fost numit consilier de stat în aparatul propriu de lucru al prim-ministrului, printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă publicată marţi în Monitorul Oficial.

Tot marţi, Ioan Ştefan Groza a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale, anunță Agerpres.

Printr-o altă decizie a premierului, Vicenţiu Dorin Gavril Ştir a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

În mai 2015, Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuză de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate de acesta, de primar, senator şi ministru.

Darius Vâlcov este acuzat că, în perioada aprilie-decembrie 2011, a primit de la omul de afaceri Theodor Berna, patronul Tehnologica Radion, prin intermediul fostului primar Minel Florin Prina, suma de 2,5 milioane de lei. Banii i-au fost daţi lui Prina, în cinci tranşe de câte 500.000 de lei, în municipiul Slatina. Vâlcov ar mai fi primit, în perioada 2012- 2013, tot de la Theodor Berna, prin intermediul mai multor firme, suma de 3.080.000 de lei.

În luna iunie a acestui an, Darius Vâlcov a fost plasat sub control judiciar pentru instigare la dare şi luare de mită, cu interdicţia de a părăsi ţara, într-un alt dosar care vizează un funcţionar public din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Olt acuzat că a luat mită timp de trei ani de la o firmă controlată de către Vâlcov.

Sursa foto

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

Liviu

Acum 3 ani

Penalii, prostii, agramatii, comunistii si incompetentii conduc in 2018 Romania. O rusine nationala si mondiala. Vom sarbatorii Centenarul Marii Dezbinari Nationale. Rusine acestui popor care nu este capabil sa se descotoroseasca de asemenea ticalosi dupa 30 de ani de la momentul caderii comunismului in Europa. Solutia este o Revolutie autentica, greva generala, toata lumea in strada si jos cu acesti ipochimeni. UE nu ne va mai da nici un ban. Dupa ce nu vor mai fi bani pentru pensii si salarii si va ajunge cutitul la os sa vedeti cum veti iesi. Romania nu inseamna 17 % care voteaza PSD-ul.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus