Polițiștii Secției 1 Poliție Urbană Sibiu au reținut ieri trei tineri bănuiți că ar fi agresat un sibian, deposedându-l de telefonul mobil.
Fapta a fost reclamată în 29 ianuarie, în jurul orei 00,30, de către victimă, care a declarat că, în data de 28 ianuarie, în jurul orei 23,30, în timp ce se afla pe Bulevardul Mihai Viteazul, vorbind la telefonul mobil, o persoană necunoscută de sex masculin l-a abordat sub pretextul că dorește o țigară după care l-a lovit, i-a smuls telefonul mobil și a fugit spre Aleea Biruinței unde s-a urcat într-un autoturism condus de altă persoană.
În urma cercetărilor efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată, respectiv complicitate la infracțiunea de tâlhărie calificată, în câteva ore de la sesizarea faptei, polițiștii sibieni au stabilit că în săvârșirea faptei au fost implicate trei persoane, un autor și doi complici, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.
Astfel, au fost identificați și reținuți 24 de ore trei tineri, unul în vârstă de 20 de ani, domiciliat în județul Dolj, și doi sibieni cu vârsta de 19 ani, bănuiți că ar fi agresat victima și i-ar fi sustras telefonul mobil.
Cei trei au fost încarcerați urmând ca, în data de 30 ianuarie, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, respectiv tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată. Cercetările continuă la nivelul Secției 1 Poliție Urbană Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Poliţiştii Secţiei , Aleea Biruinţei , Judecătoria Sibiu , telefon , Bulevardul Mihai Viteazul , Poliție Urbană Sibiu , talhatrie , talharie calificata , Pentru Sibiu , Organizației Tinerilor Romi Si
Vizualizari: 3271


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Kokos
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Gabriella
Acum 2 ore
Carcotasul de serviciu
Acum 2 ore
Ipocrizia infinita a ciumei rosii