Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Florin Piersic: „Sibiul e unul din orașele copilăriei mele”

Florin Piersic: „Sibiul e unul din orașele copilăriei mele”

Maestrul Florin Piersic a trăit la Sibiu timp de trei ani. Nu își amintește prea multe din acea perioadă, dar sufletul îi este aici și spune că anumite momente îi vor rămâne mereu în minte. Ba chiar a promis că în viitor va scoate o carte în care va apărea și Sibiul, unul din orașele copilăriei sale.

O prezență fascinantă, un om pe care nu îl întrece nimeni la vorbă, Florin Piersic s-a întors în această seară puțin în timp și a povestit despre copilăria petrecută la Sibiu, de plimbările prin parcul Astra și de amintirile care îl mai leagă de acest oraș. Iar una dintre acestea îl face să râdă copios în timp ce povestește.

„Eu am copilărit la Sibiu trei ani. M-am plimbat pe aceste străzi, prin parcul Astra, când aveam șapte, opt, nouă ani. Atât. Pentru că apoi ne-am mutat la Cluj. Sibiul este unul din orașele copilăriei mele. Am niște legături extraordinare cu orașul acesta deși sigur că nu-mi aduc aminte mare lucru. Îmi aduc aminte însă de o chestie care pur și simplu nu e o invenție. Am văzut oameni, doi, trei, până la Muzeul Brukenthal, în piață (n.r. Piața Mare), care stăteau și aveau o ridicătură din lemn, o perie și cremă de pantofi. Și mie îmi plăcea că veneau oameni care își puneau piciorul acolo și cei care erau acolo, niște oameni săraci, care încercau să își câștige niște bani, dădeau cu cremă și le lustruiau pantofii. Asta îmi aduc aminte, cum atunci m-am dus acasă, am căutat o bucată de lemn mai mare din cămară de la mama, să-mi fac și eu să mă duc să lustruiesc pantofi. Atunci a venit tata și mi-a zis <<nu ți-e rușine? Cerșești bani?>> și i-am spus că nu cerșesc dar vreau și eu să le fac pantofii. Nu uit niciodată asta, cum mi-a zis atunci <<Cum să le faci, măi, pantofii? Ce? Ești nebun?>>”, își aminteste maestrul.

Tot aici, la Sibiu, a fost grav bolnav. Își amintește de durerea mamei sale și de noaptea în care ea s-a rugat intens pentru fiul său, ultimul copil rămas în viață.

„Am fost foarte bolnav când aveam opt ani. Știu asta din poveștile părinților mei și le am și scrise toate astea. Părinții mei, pierzând-o deja pe Lucia Piersic, sora mea, pe mine m-au crescut știind că eu sunt cel care am mai rămas, toată dragostea lor s-a răsfrânt asupra mea. Aici la Sibiu am avut o zi când mama și tata au crezut că mă pierd. Aveam febră 42 de grade și doctorii spuneau că nu știu ce să îmi mai facă. Mama mea, și de atunci la mine în geantă găsiți tablouașul de la mama cu Sf. Paraschiva, s-a rugat toată noaptea la capul meu. Dimineața eu m-am trezit și am zis <<Mamă, mi-e foame!>>. Au fost siguri atunci că am trecut de momentul acela”, povestește Florin Piersic.

A revenit la Sibiu cu orice ocazie

După plecarea de la nouă ani, Florin Piersic și-a văzut de studii și de construirea unei cariere. Cu toate acestea, vrând-nevrând, drumurile l-au adus întotdeauna înapoi la Sibiu. În centrul țării și-a consolidat de-a lungul anilor o prietenie care este puternică și astăzi.

„După ce am plecat, am mai venit la Sibiu, la Casa de Cultură, mă tot chema directorul la recitaluri, piese de teatru și cine credeți că era în rândul I, la piesele pe care le jucam aici, la Mașina de scris, Orfeu în Infern, Străini în noapte? Cine era în rândul I cu nevasta? Iohannis! Și mă leagă foarte tare aceste amintiri, când dumnealui mi-a oferit Steaua României în Grad de Ofițer la Cotroceni, nu știu cum să vă spun, am fost așa impresionat și vreau să rețineți asta, el nu mi-a spus domnul Florin Piersic, ci prietenul meu de o viață Florin Piersic. Domnul președinte mi-a arătat și aici la Sibiu multă simpatie. Parcă-l văd și acum, când terminam spectacolul venea cu soția lui în cabină. Iohannis venea și mă gândeam <<Băi, tot atâta de înalt ca și mine e și ce bine arată!>>”, povestește artistul.

Maestrul spune că Sibiul este foarte ofertant din punct de vedere cultural și chiar i-a propus directorului Filarmonicii de Stat din Sibiu o nouă reîntâlnire în toamnă, Până atunci însă, Festivalul Internațional de Teatru este primul pe listă. Mai în glumă, mai în serios, Florin Piersic i-a transmis un mesaj lui Constantin Chiriac.

„La Sibiu sunt niște festivaluri extraordinare și foarte mulți din colegii mei, din prietenii mei și chiar și din corpul tehnic sunt foarte încântați de FITS. Și chiar doresc cu acest prilej să îi transmit directorului Teatrului că îl îmbrățișez și că am fost cu Peer Gynt și că ar fi fost o mare bucurie pentru mine să fi fost în sală. Și odată când o fi și o avea el chef peste 25 de ani când o să am 110 ani, să mă cheme și pe mine la festivalul lui”, a conchis maestrul râzând.

Florin Piersic a fost prezent în această seară la Sala Thalia din Sibiu. Pentru prima data în istoria instituției, Florin Piersic a urcat pe scena Sălii Thalia alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu pentru a interpreta rolul de narator în Suita „Peer Gynt” de Edvard Grieg.

 

Foto: Filarmonica de Stat Sibiu/facebook

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus