Social-democrații sibieni îi suspectează pe liberali că urmăresc o afacere imobiliară, atunci când insistă ca noul spital clinic județean să se construiască pe Calea Șurii Mici. ”Nu știm ce interes ascuns au președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Câmpean și consilierii locali și județeni ai PNL Sibiu atunci când susțin cu atâta înverșunare amplasarea noului spital într-o zonă industrială, lângă groapa de gunoi, lângă două stații de betoane, în vecinătatea autostrăzii și a aeroportului, toate generatoare de poluare fonică dar mai ales a aerului. Sperăm totuși ca în spatele acestei încăpățânării a PNL-ului să nu se afle o mafie imobiliară prin care se urmărește obținerea unor beneficii pentru anumite grupuri de interese, ci doar pura incompetență a aleșilor PNL. Și ne exprimăm convingerea că această decizie nefericită va fi corectată, chiar și în ultimul moment”, susțin social-democrații într-un comunicat de presă.
În ședința ordinară de miercuri a Consiliului Local Sibiu, consilierii locali ai PSD și cei ai FDGR au ridicat problema amplasării noului spital județean pe Calea Șurii Mici, însă liberalii, prin vocea Marianei Brunchea, au explicat că într-un timp relativ scurt, groapa de gunoi de la Cristian se va închide. Social-democrații o contrazic. ”Fals. Groapa de gunoi de la Cristian este prevăzută a avea 8 celule. La ora actuală două sunt pline, iar cea de-a treia este doar la jumătate. Fiecare celulă trebuie monitorizată pe parcursul a 30 de ani, iar procesul de fermentație a deșeurilor depozitate aici durează o perioadă lungă de timp. Hidrogenul sulfurat, gazul care generează mirosul pestilențial, este degajat în cantități importante mai ales după închiderea celulelor, în timpul procesului de fermentație”, susțin social-democrații.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Calea Şurii Mici , PSD , Daniela Câmpean , Consiliului Local Sibiu , Consiliului Județean Sibiu , PNL , FDGR , Cristian Preda , gunoi , Pentru Sibiu , Potrivit Marianei Brunchea
Vizualizari: 2865
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
R
Acum 11 ore
Emil
Acum 11 ore
Newman
Acum 11 ore
Newman
Acum 11 ore
C