Miercuri,
25.05.2022
Acum
0°C

Până la 45.000 de lei de la stat, pentru mașini electrice

Până la 45.000 de lei de la stat, pentru mașini electrice

Românii care vor să-și cumpere mașini electrice vor putea cere statului, în anul 2018, o subvenție nereturnabilă de până la 45.000 de lei, scrie avocatnet.ro. Este vorba, mai precis, de programul guvernamental Rabla plus, care va demara săptămâna viitoare.

Programul Rabla plus pentru perioada 2017-2019 este reglementat prin Ordinul Ministerului Mediului nr. 660/2017 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, 2017-2019. Asta înseamnă că regulile stabilite anul trecut sunt valabile și anul acesta.

Potrivit unui anunț de miercuri al Administrației Fondului pentru Mediu, înscrierile în Rabla Plus vor fi posibile începând de luni și până pe 28 septembrie 2018.

Persoanele fizice care vor să-și ia mașini electrice în acest an vor putea cere de la stat o subvenție nerambursabilă care poate trece de 9.000 de euro. Concret, este un ecotichet în valoare de:

  • 45.000 de lei, dar nu mai mult de 50% din prețul de comercializare, pentru achiziționarea unui autovehicul nou pur electric;
  • 20.000 de lei, dar nu mai mult de 50% din prețul de comercializare, pentru achiziționarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km.
  • Autoritățile vor acorda un singur ecotichet pentru fiecare mașină electrică cumpărată, însă o persoană fizică va putea folosi un singur ecotichet pe an.

Practic, valoarea ecotichetului va fi scăzută direct din prețul de achiziție al mașinii electrice noi, astfel că banii nu vor ajunge efectiv în mâinile solicitanților.

Referitor la mașini, ordinul prevede că cele electrice hibride sunt cele care, pentru a-și asigura propulsia mecanică, preiau energie din două surse de energie stocată (un combustibil consumabil, respectiv un dispozitiv de stocare a energiei electrice), care are o sursă de alimentare externă („Plug-in”) și care generează o cantitate de emisii de CO2 sub 50 g/km.

Iar autovehiculele pur electrice sunt cele propulsate de un motor electric cu energie furnizată de baterii reîncărcabile, alimentate de o sursă externă de energie electrică, clasificate ca vehicule cu zero emisii poluante.

Persoanele fizice vor putea participa în programul Rabla plus dacă au domiciliul în România și nu au datorii la autoritățile locale.

Procedural, obținerea ecotichetului ține de înscrierea la un producător validat, în baza unei copii certificate „conform cu originalul” a actului de identitate și a unui certificat original de atestare fiscală eliberat de autoritățile locale de la domiciliu/reședință.

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus